Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

FilJazz Pitești Trio în stagiunea de jazz de la Ateneul Român

Publicat: luni, 24 Noiembrie 2025 , ora 0.00

La Sala mică a Ateneului Român se va desfășura astăzi, 24 noiembrie 2025, un nou concert în cadrul Stagiunii de Jazz a Filarmonicii "George Enescu", în parteneriat cu Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

De la ora 19:00, programul va fi susținut de FilJazz Pitești Trio, format din pianistul Petrică Andrei, Alexandru Iordache la chitară bas și Gabi Matei la tobe, avându-i ca invitați pe vocalista Irina Sârbu și pe Paul Luculescu la intrumente de percuție.

Vor putea fi audiate piese semnate, între alții, de Petrică Andrei, Bronislau Kaper, Duke Ellington și Irina Sârbu.

Ioana Țintea