Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concursul Internațional „Orchestra’s Conductor” la Sala Radio, în perioada 9-14 mai

Publicat: vineri, 9 Mai 2025 , ora 0.00

Radio România organizează în această perioadă cea de-a 4-a ediție a Concursului Internațional "Orchestra's Conductor", ce are ca scop descoperirea și promovarea dirijorilor talentați din întreaga lume.

Etapa finală a competiției se desfășoară începând de astăzi, 9 mai 2025, la Sala Radio și se încheie cu un concert pe scena instituției miercuri, 14 mai 2025. În cadrul concertului, la conducerea Orchestrei de Cameră Radio vor evolua finaliștii competiției de dirijat. Programul cuprinde Concertul nr. 3 pentru pian și Rondo pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, Serghei Prokofiev - Simfonia I "Clasica", Robert Schumann - Uvertură, Scherzo și Finale, Ludwig van Beethoven - Rondo pentru pian și orchestră și poemul simfonic "Siegfried Idyll" din creația lui Richard Wagner.

Elementul inedit al Concursului Internațional "Orchestra's Conductor" constă în modalitatea prin care se realizează selecția câștigătorilor: în loc de un juriu extern, membrii orchestrei au ocazia să voteze și să aleagă laureații, un concept ce aparține dirijorului Cristian Oroșanu, președintele Concursului.

La această ediție au fost înscriși 170 de candidați de pe întreg globul.

Ariadna Ene-Iliescu