Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Baritonul Thomas Hampson, invitatul de astăzi al seriei „Talks re: Music & Beyond”, la Ateneul Român
Renumitul bariton Thomas Hampson este invitatul de săptămâna aceasta al seriei "Talks re: Music & Beyond", desfășurată de Filarmonica "George Enescu".
Discografia artistului liric american cuprinde peste 170 de albume, cu multiple nominalizări și premii Gramophone, Grammy, Edison și Grand Prix du Disque. De asemenea, Thomas Hampson este profesor onorific al Universității din Heidelberg și membru de onoare al Academiei Regale de Muzică din Londra.
Dialogul ce va avea loc începând cu ora 18:00 în Sala Mică a Ateneului Român poartă titlul "Voices Over Noises". Tema discuției rezonează cu parcursul artistic al lui Thomas Hampson, dedicat atât artei vocale, cât și experienței umane contemporane și reflectă totodată atenția acordată fiecărui cuvânt cântat sau rostit. În centrul conversației se va afla astfel vocea - nu doar ca instrument artistic, ci ca limbaj al experienței umane, o formă de responsabilitate față de comunitate și față de adevăr.
Dialogul va fi purtat în limba engleză și va fi moderat de Oana Marinescu.
Thomas Hampson va fi solistul concertelor ce vor avea loc la Ateneul Român joi și vineri. Baritonul va interpreta selecțiuni din ciclul de lieduri "Cornul fermecat al băiatului" de Gustav Mahler.