Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Au fost anunțați semifinaliștii secțiunii Pian a Concursului George Enescu
Ieri, în urma finalizării etapei a II-a a Concursului Internațional George Enescu, secțiunea pian, s-au calificat în semifinala competiției următorii șase participanți: Yiming Guo din China, Zuzanna Sejbuk din Polonia, Jeongwoo Lee din Coreea de Sud, Rina Harada din Japonia, Fedor Kossyi din Rusia și Pin-Hong Lin din Taiwan.
În această a XX-a ediție a competiției, semifinalele sunt structurate în două părți.
Astfel, mâine, 17 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 10:00, concurenții vor interpreta lucrări pentru pian solo de George Enescu. Accesul publicului la această probă este liber. Cea de-a doua parte a semifinalei se va desfășura de la ora 16.00, în noul format play & conduct: fiecare candidat își va asuma deopotrivă ipostaza solistică și conducerea Orchestrei de Cameră Radio, avându-l pe Sebastian Câșleanu în rolul de concertmaestru invitat. Acesta este un concert la care publicul are acces pe bază de bilet.
Cei șase tineri pianiști rămași în competiție vor evolua în fața juriului a cărui președintă este pianista Lilya Zilberstein.