Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„M”, în regia Danei Paraschiv - Festivalul „Hoinar. Odyssey”

Publicat: sâmbătă, 17 Mai 2025 , ora 0.00

Cel de-al treilea spectacol din cadrul Festivalului "Hoinar. Odyssey", "M", în regia Danei Paraschiv, se desfășoară astăzi, 17 mai 2025, pe scena Teatrului ACT din București.

Muzica și teatrul se îmbină într-un spectacol inspirat din viața de familie a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, la care își dau concursul actorul Adrian Bîlă și pianistul Florian Mitrea.

Aflându-se la cea de-a opta ediție, Festivalul "Hoinar.Odyssey" aduce împreună muzica clasică, jazzul, sound-urile electronice, light-design-ul, teatrul contemporan și literatura, anul acesta explorând tema călătoriei.

Spectacolul are loc sâmbătă, începând cu ora 19:30.

Anna-Maria Constantinescu