Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață muzicologul Alexandru Leahu

Publicat: marți, 28 Ianuarie 2025 , ora 16.39

Marți, 28 ianuarie 2025, s-a stins din viață muzicologul și profesorul Alexandru Leahu.
Născut la București în 27 februarie 1935, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din capitală, ulterior specializându-se la Centro Internazionale di Studi per la divulgazione delle Musica Italiana din Roma, cu profesorul Remo Giazotto.
A susținut comunicări științifice, prelegeri și conferințe în România, Austria, Italia și Germania, a publicat numeroase studii, articole, cronici și recenzii în reviste de specialitate, a realizat cicluri de emisiuni la Radiodifuziunea Română și a scris două volume muzicologice de referință - Domenico Scarlatti si Maestrii claviaturii, cărora li se adaugă excepționala traducere în limba română a studiului Cazul Wagner aparținând lui Friedrich Nietzche.
Alexandru Leahu a avut o însemnată activitate pedagogică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București și a fost distins cu Premiul Academiei Române și Marele Premiu al Uniuniii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Larisa Clempuș