Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
„Directorul de teatru” și „Nunta lui Figaro”, titlurile mozartiene propuse de ONB
"Directorul de teatru" și "Nunta lui Figaro" sunt titlurile mozartiene prezentate astăzi, 26 ianuarie 2025, de Opera Națională din București.
Din distribuția primului spectacol, o punere în scenă semnată de Mihaela Rădescu, fac parte artiștii lirici Mădălina Barbu, Cristina Eremia, Andrei Petre și Marius Boloș. Singspiel-ul "Directorul de teatru" este transformat într-un spectacol interactiv în limba română, adaptarea libretului fiind realizată de Mihaela Rădescu și Cristina Eremia. Își dă concursul Sextetul "Elite", iar conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Mircea Pădurariu. "Directorul de teatru" începe la ora 12:00 și se desfășoară în Foaierul Operei Naționale din București.
Iar de la ora 18:30, muzicienii instituției lirice bucureștene propun publicului opera mozartiană "Nunta lui Figaro", în regia semnată de Sir David Pountney. Distribuția îi reunește pe basul Iustinian Zetea, sopranele Andreea Bucur, Simonida Luțescu, baritonul Florin Simionca și mezzosoprana Mihaela Ișpan. Participă orchestra și corul Operei Naționale din București, conduse de dirijorul Vlad Conta.