Un disc pe care-l consider un adevărat eveniment - un album lansat de casa germană Accentus Music pe 18 septembrie - discul de debut al pianistului român Daniel Ciobanu.

Era timpul, la 29 ani, pentru discul de debut al excepționalului pianist care în 2017 cucerea premiul al II-lea și premiul publicului la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. O personalitate specială, un artist ieșit din comun - nu a fost timp pentru acest prim disc în timpuri normale, ci în timpuri de pandemie, discul fiind înregistrat în mai 2020.

Un disc excepțional și un debut de senzație, în contextul unei pandemii care pentru Daniel Ciobanu a însemnat atingerea unui grad de maturitate artistică ce-l recomandă drept unul dintre marii artiști ai timpurilor noastre.

Un album de debut cum nu prea des apar astăzi - un repertoriu destul de rar abordat, un jurnal de pandemie în accepțiunea unui artist cu o personalitate specială. Prokofiev, Enescu, Debussy și Liszt în interpretarea lui Ciobanu înseamnă lumea noastră de azi - cu fricile, serenitatea, explozia și pasivitatea timpurilor noastre. O interpretare excepțională, în care simțim maturitatea bogată a acestui pianist care mi se pare că a evoluat extraordinar - nu poți să nu fi zguduit de Sonata sa Dante sau emoționat de pianissimele sale din Debussy. Un Enescu povestit, cu sonoritatea clopotelor suprapuse care invită la meditație și înțelegerea unui context de viață trăit de Prokofiev când a compus Sonata sa a VII-a, una dintre cele trei sonate de război.

Sigur, nu este un repertoriu facil pentru ascultător, ci unul care invită la reflecție și interiorizare - însă în vremuri de pandemie cred că avem nevoie cu atât mai mult de ele. Iar Daniel Ciobanu depășește speranța noastră că va fi unul dintre marii pianiști ai lumii - el este deja unul dintre cei mai buni pianiști pe care i-am ascultat în ultimul timp, la nivel mondial și merită un mare bravo pentru primul lui disc.

Daniel Ciobanu: Ideea discului a fost destul de spontană. Pe scurt, cu trei săptămâni înainte de înregistrări, am primit invitația din partea casei Accentus. În principiu, am avut două zile de înregistrări înainte de renovările sălii mari Gewandhaus din Leipzig. Un proiect destul de terifiant pentru mine, fiind primul disc; timpul de pregătire a fost destul de scurt. Majoritatea preludiilor de Debussy pe care le puteți regăsi pe disc au fost învățate chiar atunci, în cele trei săptămâni și... partea cea mai "înspăimântătoare" a fost lipsa publicului. A fost prima dată când a trebuit să mă conectez în starea de performance, de a păstra totuși elementul live în ciuda faptului că e un CD și un concert înregistrat. Și acolo am suferit, ce-i drept, destul de mult, neavând efectiv de unde să-mi sustrag energia, inspirația. Pentru mine, pubicul e extrem de important, aș putea spune chiar vital, și acolo am avut un pic de muncă.

Care este liantul programului de pe acest disc?

Am încercat să conectez cumva discul zilelor noastre, mai ales în perioada pandemiei, în care ne-am ieșit cumva din rutină, din tot ce ne e familiar și ne-am trezit, efectiv, încuiați în casă. De aceea am și hotărât să încep cu Sonata de Prokofiev, care nu este un apetizer tocmai potrivit pentru un început de CD, dar am zis să plecăm totuși din punctul real în care ne aflăm fizic, oarecum în acest război invizibil cu virusul, dar și ca stare de spirit. Și pentru mine... am avut nevoie de un oarecare șoc să pornesc CD-ul și, cumva, s-a potrivit perfect sonata, Prokofiev, chiar el însuși fiind într-un fel de lockdown când a terminat piesa. El fiind departe de țară, într-un lockdown, în timpul războiului dintre Germania și armata sovietică, mai ales și tensiunea pe care o transmite sonata e una de a privi peste umăr, de neliniște, de a căuta momente de serenitate, de liniște, într-un ambalaj extrem de nevrotic și extrem de agitat. De asta mi s-a părut o idee destul de bună și pentru ascultător, mai ales că și în perioada în care ne aflăm acum, în septembrie, tot ne luptăm cu aceleași asalturi psihologice; suntem atacați de virus, de tot felul de schimbări sociale... nu se știe dacă ni se închid granițele, dacă mai putem călători, dacă mai putem avea libertatea pe care totuși ne-am luptat în războaie adevărate să o câștigăm.

O altă atmosferă în Carillon nocturne de George Enescu, o lucrare pe care știu că o iubești în mod deosebit.

Da. Enescu mi s-a părut perfect după masacrul din Prokofiev. Clopotele sunt un leitmotiv al păcii, al liniștii, al unui deznodământ nu totdeauna fericit, dar care aduce din nou speranță. Chiar Enescu, după ce a compus, chiar a pierdut partitura în timpul primului război mondial și mi s-a părut altă conexiune, iarăși destul de puternică, între Prokofiev și Enescu, ambii fiind oarecum în aceeași stare psihologică, căutând oarecum liniștea de după furtună.

A fost important pentru tine să incluzi și o lucrare de un compozitor român pe acest disc, primul tău disc?

Bineînțeles că undeva, în subconștient, îmi doresc să fiu un promotor am muzicii românești, mai ales al muzicii românești de calitate, și mai ales în piesa lui Enescu, care e absolut un festin sonor și armonic. Mi s-a părut că își are locul acolo, real, fără să insist sau fără să mă chinui să integrez piesa în programul discului.

Și apoi, acele Preludii din Caietul I de Claude Debussy, învățate în doar trei săptămâni. Și acestea, cântate cu un caracter special aș spune, pentru că, de exemplu, în cazul Preludiului "Fata cu părul bălai" tu propui altceva decât fac de obicei pianiștii.

Da, acolo nu știu, nu pot să comentez, nu-mi dau seama precis ce simte fiecare când ascultă preludiile, și mai ales în interpretarea mea. Acolo, în principiu, am încercat cumva să readuc în prim plan memoria naturii și importanța naturii în rolul vieții fiecăruia. Muzica impresionistă în general are puterea de a magnetiza peisaje și emoția care se creează între om și natură, între om și impresiile din jurul lui, e la modul cel mai puternic pentru mine din toate perioadele muzicii clasice. Și-acolo am încercat să aduc un moment de aromatherapy, un moment de parfum, un moment efectiv de reculegere a memoriilor și a frumuseții naturii, în ciuda faptului că suntem sau eram blocați în apartamente și chiar nu aveam voie să ieșim la momentul respectiv din casă, singura escapadă fiind doar imaginația, prin sunet, prin poze ș.a.m.d.

Și închei cu o explozivă sonată Dante de Franz Liszt, amintind de Divina comedie, oarecum o reîntoarcere în lumea lui Prokofiev, dar pe alt palier.

Probabil ați și auzit că e o abordare destul de non-infernală. Bineînțeles că sunt momente în care muzica erupe de la sine, dar acolo în principiu am încercat să aduc cumva în prim plan conexiunea dintre oameni. Sonata a fost inspirată din poemul lui Victor Hugo, dar și din Infernul lui Dante, care are ca și miez narativ conexiunea dintre Virgil și Beatrice, o conexiune a iubirii, a nevoii de a avea pe cineva aproape, de a lupta pentru cineva și mi s-a părut că e o cadență destul de potrivită CD-ului; să ne readucem aminte cumva cât de important e să avem grijă unul de altul și nu neapărat noi, ca persoane, dar noi și cu natura, și cu împrejurările, să nu mai ajungem din nou în situația prin care am trecut, cu virus, cu pandemie, războaie ș.a.m.d. Liszt reușește, prin intensitatea tehnicii compoziționale pe care o folosește în general în compoziții, dar mai ales aici cu tritonul, cu intervalul diavolului, toată tensiunea care se acumulează cam în jumătate de piesă cu acest interval care nu se rezolvă și rămâne cumva într-un distres emoțional superputernic, reușește la final și aduce cvinta perfectă, deschiderea și speranța că împreună putem reuși, putem învinge orice necaz, orice suferință pe care ne-o dă viața.

E un mesaj foarte frumos! Perioada aceasta a pandemiei crezi că pentru tine, ca artist, a contat mult? Nu-mi dau seama dacă este chiar așa; așa este impresia mea ascultând acest disc atât de matur din partea unui tânăr care încă nu a împlinit 30 de ani. Cum a fost pentru tine această perioadă? Ai simțit maturizarea, ai simțit grija, ai simțit poate prezența unui timp liber mai mult pentru studiu? Cum a fost? Și cum este, de fapt, în continuare?

La început, într-adevăr, a fost un pic mai dificil de înțeles ce se întâmplă în jur. Ca artiști, tot timpul ne aflăm într-o situație destul de haotică, într-o situație destul de neclară emoțional. Apar tot felul de scenarii imprevizibile, și fericite, dar și nefericite, pregătiri intense, momente doar eu cu mine în sala de studiu. Și, din punctul ăsta de vedere, nu am simțit ca o schimbare prea mare. Am studiat în continuare, mi-am făcut orele de studiu ca înainte, dar partea la care am suferit a fost efectiv neliniștea în privința sănătății mele, a părinților, a celor apropiați și a lumii în general. Și-apoi, ce se întâmplă cu orchestrele; au început să intre în faliment. Multe concerte au fost anulate, care nu e un semnal tocmai pozitiv al viitorului. Și, cumva, partea asta a contribuit și mai mult la neliniștea interioară. Acolo am avut într-adevăr de luptat și cumva să mă distanțez de partea carierei, să mă axez pe interior și cum pot să profit de timpul de stat în casă. Norocul îl avem că încă suntem conectați la internet, care e o sursă de cunoaștere absolut infinită. Am lucrat foarte mult idei de viitor, tot felul de proiecte. Cumva mi-a prins bine că am avut chiar momente de timp liber, de relaxare efectiv, în care chiar am citit pe tot felul de alte subiecte, m-am interesat de lumea teatrală, lumea artei, a picturii, a poeziei ș.m.a.d. Din punctul ăsta de vedere, chiar mi-a prins bine un moment de repaos.

Iar acum, începe să se reînfiripe viața de concert. Ce planuri sunt pentru viitor?

Luna aceasta e destul de infernală ca logistică. De-abia m-am întors din Salzburg, unde am avut o repetiție cu un proiect absolut inedit - variațiunile lui Beethoven pe o temă de Diabelli, cele 33 de variațiuni combinate cu 33 de mini-drame cu două actrițe: fiica dirijorului Karajan, Isabel von Karajan, una dintre ele și Henriette Thimig. O piesă de teatru, în principiu, cu background sonor al variațiunilor lui Beethoven, în care arătăm 33 de feluri și de ingrediente ale iubirii în general, dintre mamă și fiică, dintre mamă și soț, fiică și iubit, iubitul pe care nu l-a avut dar pe care-l așteaptă... Săptămâna viitoare am un concert foarte special pentru mine; e debutul la Konzerthaus Berlin. Nu numai asta, dar e și cu unul dintre dirijorii mei preferați și român, Gabriel Bebeșelea, unde vom interpreta Concertul nr. 2 de Saint-Saens. Un concert pe care abia îl aștept, săptămâna viitoare joi și vineri. Urmează în Lausitz, în Germania, să prezentăm piesa de teatru cu Diabelli. Și apoi am primul concert cu noul program solo, în Ostrava pe 5 octombrie - un program, iarăși, destul de tematic naturii și un traseu pe care l-am numit Globenade, un traseu muzical care pornește din mijlocul pădurii, din mijlocul naturii. Aici aș vrea să aduc în atenție un pic defrișările ilegale care se întâmplă peste tot dar, mai ales, în România. Apoi, urmând să se dezvolte în microcosmosul naturii, în partea animalelor, cu câteva piese despre păsări, în partea oceanelor cu piese de Debussy și piese de Rahmaninov, urmat de Sonata războiului care sper să aducă pacea în finalul programului.

Albumul de debut al pianistului Daniel Ciobanu poate fi ascultat luni, 21 septembrie, ora 19.00, în premieră românească la Radio România Muzical.