Vorbim astăzi despre Carl August Nielsen şi începem reamintind acel loc comun deja conform căruia Nielsen rămâne cel mai reprezentativ autor sonor al ţării sale, un echivalent a ceea ce Enescu reprezintă pentru România sau Sibelius pentru Finlanda; ca şi Enescu, a fost şi el un foarte înzestrat violonist şi dirijor. Însă probabil că o comparaţie cu Sibelius ar fi mult mai potrivită, pentru că ambii au fost exponenţii spaţiului cultural nord-european, de la naşterea lor 2015 înseamnă împlinirea a exact acum 150 de ani, amândoi au traversat golful dintre romantismul nordic al finalului de secol al XIX-lea şi modernismul începutul secolului XX. Mai mult, exceptându-l pe norvegianul Edvard Grieg, nici un alt autor al acelui spaţiu nu a mai atins recunoaşterea astăzi universală ce-i înconjoară pe cei doi şi nici influenţa de care se bucură ei, în special în ţările de unde provin.