Constantin Răileanu, care este titlul cărții pe care ne-o vei prezenta astăzi?

Este un titlu mai special pentru că, deși ascultătorii se vor aștepta la o carte de lecturare, de fapt este o carte de specialitate. Este ceea ce fac în acest moment, cartea la care lucrez. Este un tratat de teorie din secolul XIX scris de Anton Pann, un tratat de teorie complex, important pentru cultura muzicală românească, dar, în același timp, el poate constitui și o lectură interesantă pentru cei care vor să aibă o idee despre cum se exprima un om la început de secol XIX, cum gândea și cum își construia vocabularul în așa fel încât să poată fi înțeles de contemporanii săi. Interesant este în ce măsură noi astăzi mai putem înțelege un astfel de vocabular. Astfel că, acest tratat intitulat "Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești", dar care se referă și la muzica profană, este o carte importantă pentru că avem și învățăminte de tras - se prezintă realități de la început de secol XIX, realități ale nivelului cultural din acea perioadă (și aici mă refer la cel muzical, în special), realități pe care noi nu prea le cunoaștem, dar care ne pot ajuta să înțelegem trecutul dacă vrem să ne construim viitorul.

Este o carte importantă pentru că, pe de-o parte, vedem care era raportul dintre biserică și societate, implicarea pe care o avea biserica, statutul pe care-l avea biserica în societate, pentru că putem observa că mitropolitul, de exemplu, la acea vreme (noi nu aveam patriarh la acea vreme, depindeam de Constantinopol), avea și o poziție de judecător, se implica în anumite rezolvări ale unor probleme sociale civile. Bineînțeles, vedem că există și o susținere financiară pentru anumite demersuri culturale. În cazul lui Anton Pann, observăm că nu o dată, ci în mai multe rânduri, a fost sprijinit pentru a tipări cărți care aveau rolul de a educa populația în general și pe cei care îndeplineau anumite servicii de cult în cadrul acesta, în special. Dar să nu uităm că existau și acele școli de dieci, acele școli unde tinerii învățau să citească, erau educați, pentru ca ulterior să dobândească o funcție - fie publică, fie privată - de secretar, de contabil sau chiar de scrib, că încă nu apăruseră mașinile de scris, pentru potentații vremii.

Deși pare, la prima vedere, o carte strict de specialitate, ea are multiple funcționalități - pe de-o parte, muzicale, pe de altă parte, culturale, filologice, istorice. Pentru că, din fiecare unghi pe care l-am amintit, cititorul poate să culeagă câte o informație utilă.

Când preconizezi că se va lansa acest volum?

Sper din toată inima, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l pot aduce către public în prima parte a lunii noiembrie. Lucrez asiduu de câteva luni de zile la el și este o muncă dificilă pentru că am încercat să-l aduc către public în așa fel încât cei doritori să poată să vadă și pagina originală a tipăriturii lui Anton Pann... Fac o paranteză și spun că acest tratat a fost publicat o singură dată de către Anton Pann, în 1845, după care el n-a mai fost republicat după moartea sa niciodată. Cei care au avut curiozitatea a trebuit să-l citească în româna de secol XIX, cu alfabet chirilic (încă nu se făcuse tranziția spre alfabetul latin și nici nu avem alfabet de tranziție în această lucrare). Ulterior, Anton Pann folosește alfabet de tranziție în alte publicații ale sale, dar nu în aceasta. Și, cel curios, poate să vadă pe pagina din stânga, în coloana din stânga, textul original, cu printul lui Anton Pann. Tot pe pagina din stânga, pe coloana din dreapta, poate vedea același text în româna veche, dar cu caractere latinești. După care, în coloana dreaptă, el poate vedea textul adus la nivelul limbajului de astăzi, în așa fel încât cei care nu sunt neapărat curioși să citească textul ca informație istorică sau culturală, ci, pur și simplu, vor dintr-un interes pragmatic să cunoască teoria despre muzică, atunci pot avea acest tratat actualizat ca terminologie și explicații. Mai există și o parte cu note explicative pentru cei care nu sunt obișnuiți cu limbajul, cu anumiți termeni care sunt de specialitate în muzică, în general. Și, bineînțeles, cu niște exemple în notația europeană, pentru că nu toți cei care vor citi știu neapărat și notația bizantină.

Așa că încercăm să răspundem cât mai multor cerințe. Am făcut chiar și pentru filologi cele două coloane în chirilică și în alfabet latin să coincidă ca număr de rânduri și chiar ca număr de litere, în așa fel încât să poată urmări - cei care vor să învețe să citească în alfabet chirilic - să poată să facă rapid urmărirea textului stânga-dreapta fără să piardă timpul să dea pagina pentru a verifica cuvintele.

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Este important să citim pentru că acel proverb spus dintotdeauna la noi, cel puțin în cultura populară românească, "Cine are carte are parte", este adevărat. Cititul, pe de-o parte, îți oferă o cantitate de informații importantă pentru viața ta. Chiar dacă mulți vor considera că a citi nu este util în viața de zi cu zi, dimpotrivă, cititul ne oferă cazuistic uneori informații, alteori generalități, în așa fel încât noi ne îmbogățim cunoștințele fără să mai experimentăm în mod direct anumite contexte, uneori negative pentru eroul poveștii. Și-atunci, cititul ne ferește oarecum de a experimenta pe pielea noastră anumite problematici, dar, în același timp, de a trage învățăminte.

Cititul este important pentru că ne ajută, pe de-o parte, să ne antrenăm mintea. Creierul este oarecum un mușchi care trebuie antrenat, nu trebuie lăsat deoparte pentru că atunci intră într-o stare de perisabilitate, așa încât ajungem să ne atrofiem modul de gândire. De aceea, cititul este un antrenament.

Pe de altă parte, după cum spuneam, există întotdeauna în sfera diplomației realitatea că cine stăpânește informația stăpânește regulile jocului, dacă e să discutăm oarecum mai pragmatic. Depinde de zona din care lecturezi, pentru că poți să citești povești nemuritoare, care duc în spate o morală sau învățăminte de mii de ani experimentate... poveștile nemuritoare, până la urmă, au un rol didactic. Dincolo de povestea frumoasă care ni se pare nouă, cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana sau cu Zmeul, ele au în spate niște realități, niște contexte pe care noi le putem utiliza în favoarea noastră.

După aceea, vine romanul acesta de frondă, în care vedem suferințele unor oameni care s-au opus unor sisteme, și învățăm că libertatea trebuie apărată indiferent cât de imperfectă ar fi ea. Libertatea este mai importantă decât orice sistem care vine și constrânge individul de a gândi doar într-o singură direcție. Or, noi nu avem cum să știm că libertatea ne este îngrădită dacă nu citim, dacă nu aflăm că s-au mai întâmplat astfel de lucruri în istorie. Astfel că, cititul este bun din toate punctele de vedere - te culturalizează, te antrenează, te menține conectat la realitatea pe care o trăiești în momentul respectiv, de a putea să compari cu ce s-a întâmplat în trecut sau în alte părți în aceeași perioadă cu tine, ca să poți să îți cunoști libertatea și limitele libertății tale. Pentru că, uneori, dacă nu cunoaștem ce înseamnă libertatea și care sunt limitele libertății noastre personale, ajungem să invadăm libertatea altuia. Și, în acel moment, libertatea noastră presupune ostracizarea celuilalt, și-atunci nu mai este în regulă. Libertatea noastră se termină când intervenim în libertatea celuilalt. Așa că putem vorbi de libertăți personale și libertăți sociale, care acelea, la rândul lor, sunt îngrădite de niște legi, iar cele personale sunt îngrădite de niște reguli morale pe baza cărora noi funcționăm în societate.

Or, dacă noi nu citim, nu avem de unde să cunoaștem aceste lucruri. Pentru că altfel ajungem ca acea bătrânică, care a mers să divorțeze de bătrânul ei pentru că, invoca ea motivul, nu are bune maniere. Și domnul judecător întreabă "De câți ani sunteți căsătoriți?" "De 70 de ani." "Și după 70 de ani ți-ai dat seama matale că soțul nu are bune maniere?" "Păi, de-abia zilele trecute am citit și eu codul bunelor maniere." Deci, iată că cititul a ajutat-o pe bătrână să vadă după 70 de ani că soțul cu care trăise nu avea bune maniere.

Nu ai de unde să știi realitatea dacă nu te cultivi, dacă nu afli informația de undeva. Și informația nu întotdeauna avem capacitatea de a o experimenta, ci, uneori, trebuie să ne bazăm și pe experiențele altora, care și le-au pus în scris. Iată că cititul este important.

Și merg mai departe, la o altă carte care-mi place foarte mult, "M-am hotărât să devin prost", o carte ușor de lecturat, care surprinde contexte care s-au petrecut în diferite locuri și-n diferite perioade de timp, contexte reale în care un tânăr foarte educat își dă seama că el nu mai este în pas cu societatea, care era mai puțin dispusă spre educație și spre citire, și decide să devină prost. Adică să nu mai citească, se comportă exact ca un om care urăște cititul. Se hotărăște să facă acest lucru, merge în diferite anturaje, în diferite locuri în care nu se simțea deloc bine și a căror utilitate nu o simțea, dar a decis să vadă până la capăt ce se poate întâmpla. Cartea se termină foarte haios, așa, cu un grup de prieteni apropiați care erau la fel de educați ca și el, care se întâlnesc și organizează un ritual de exorcizare, am putea spune, a personajului nostru principal, prin care să-l determine să nu renunțe la inteligență, pentru că prostia nu e utilă nimănui. E foarte frumoasă cartea în sine și plină de învățăminte. Trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu vom înțelege că cititul este important și, prin el, educația bineînțeles (că a citi înseamnă a te educa), și ce se poate întâmpla, unde putem ajunge dacă nu vom accepta că cititul este necesar, la fel de vital ca și apa.