Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brașov în recital împreună cu Daisuke Soga și Viniciu Moroianu

Publicat: marți, 29 Octombrie 2024 , ora 0.00

Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brașov concertează astăzi, 29 octombrie 2024, împreună cu doi invitați - contrabasistul Daisuke Soga și pianistul Viniciu Moroianu. Membrii cvartetului sunt Lucia Neagoe - vioara I, Raluca Irimia - vioara a II-a, Leona Varvarichi - violă și Ștefan Neagoe - violoncelist.

Publicul va putea asculta Cvintetul "Păstrăvul" D 667 de Franz Schubert, respectiv Quartettsatz în do minor D 703, din creația aceluiași compozitor.

Recitalul are loc în Sala Mică a Filarmonicii din Brașov, de la ora 19.00.