Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Masterclass anunțat de Asociația 'Conductors Masterclass Online'

Publicat: miercuri, 26 Iulie 2023 , ora 0.00
Asociația Conductors Masterclass Online (CMO) anunță lansarea unei noi serii de cursuri online de dirijat ce vor fi susținute de artiști cu renume internațional. Astfel, dirijorul american Leonard Slatkin va susține două cursuri de măiestrie online pentru dirijorii care doresc să aprofundeze lucrări de Aaron Copland și George Gershwin. Masterclassurile vor avea loc în data de 16 septembrie și respectiv, 23 septembrie 2023, iar pentru aceste evenimente locurile sunt limitate.
Leonard Slatkin a condus orchestre de prestigiu ale lumii și este directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Detroit și director muzical onorific al Orchestrei Nationale din Lyon. De asemenea, este un apreciat compozitor și pedagog.
Următoarele sesiuni de mentorat organizate de Conductors Masterclass Online vor fi susținute de Frederic Chaslin în 24 noiembrie și de John Axelrod în 21 decembrie.
Mai multe detalii despre aceste cursuri sunt disponibile pe site-ul conductorsmasterclassonline.com.
Ioana Țintea