Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Soprana Aida Pascu - debut în rolul „Mimi” pe scena Operei din Sofia

Publicat: vineri, 16 Decembrie 2022 , ora 0.00
Astăzi, 16 decembrie, la Opera din Sofia, Bulgaria, are loc o reprezentație a spectacolului „Boema" de Giacomo Puccini, în care va evolua, la debut în rolul „Mimi”, soprana română Aida Pascu. Parteneri de scenă îi vor fi, printre alții, soprana Iolanda Massimo, tenorul Donghyun Kim și baritonul Michele Patti. Regia este semnată de Boyko Bogdanov. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei din Sofia, sub bagheta dirijorală a lui Paolo Andreoli. Următoarea reprezentație a operei „Boema" cu soprana Aida Pascu în distribuție, se va desfășura în data de 18 decembrie.
Ioana Țintea