Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Incendiu la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles

Publicat: miercuri, 20 Ianuarie 2021 , ora 10.02
Luni, 18 ianuarie 2021, complexul "Bozar" din Bruxelles, unul dintre cele mai importante spații ce găzduiesc concerte simfonice din capitala Belgiei, a fost afectat de un incendiu. Cauzele acestuia nu se cunosc încă, dar muzeul din incinta complexului va fi închis până pe data de 25 ianuarie pentru a fi evaluate pagubele. Deocamdată sunt evidente deteriorările suferite de marea orgă, precum și de alte spații ale edificiului, acestea fiind afectate de operațiunile derulate de pompieri pentru a stinge incendiul declanșat în zona acoperișului. Conform primelor declarații, e posibil ca "Bozar" să rămână închis o bună perioadă, până vor putea fi efectuate lucrările de reparație.
Florica Jalba