ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Anularea finalului de stagiune la Filarmonica din Los Angeles

Publicat: vineri, 24 Aprilie 2020 , ora 0.00
Filarmonica din Los Angeles, precum multe alte instituții muzicale din țară și din străinătate, a fost nevoită să anuleze finalul stagiunii 2019-2020, pe fondul pandemiei de coronavirus. Pentru a evita ca instituția să se confrunte cu o situație economică dificilă ca urmare a acestei crize, Gustavo Dudamel, directorul muzical al orchestrei, a hotărât să renunțe la propria remunerație pe parcursul acestei perioade. Thomas Beckmen, președintele consiliului de administrație al Filarmonicii, și-a exprimat, pe site-ul instituției, ''încrederea totală în capacitatea conducerii orchestrei de a ghida ansamblul în această perioadă incertă''.
Dirijorul venezuelean Gustavo Dudamel este unul dintre cei mai decorați dirijori ai generației sale, fiind distins în 2019 cu Ordinul de merit cultural și artistic ''Pablo Neruda'' și fiind onorat cu o stea pe ''Aleea celebrităților'' de la Hollywood, alături de alte personalități muzicale precum Leonard Bernstein, Duke Ellington sau Arturo Toscanini. În 2007, Dudamel împreună cu Filarmonica din Los Angeles și partenerii au fondat Orchestra de Tineret din Los Angeles (YOLA), care numără în prezent peste 1200 de muzicieni tineri cărora li se oferă instrumente gratuite, instruire și asistență academică.