Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Baritonul George Petean la Opera din Amsterdam

Publicat: miercuri, 19 Februarie 2020 , ora 0.00
Baritonul George Petean este în această seară interpretul personajului titular din opera 'Nabucco' de Giuseppe Verdi, astăzi, 19 februarie, pe scena Operei din Amsterdam. În distribuție i se vor alătura tenorul Freddie De Tommaso - 'Ismaele', basul Dmitry Belosselskiy în 'Zaccaria', soprana Anna Pirozzi va fi 'Abigaille', iar mezzo-soprana Alisa Kolosova va aduce la viață rolul 'Fenena'. Conducerea muzicală va fi asigurată de Maurizio Benini, iar regia îi aparține lui Andreas Homoki. Ultima reprezentație a spectacolului din actuala serie are loc sâmbătă, 22 februarie.
Petre Fugaciu