Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

O nouă ediție a proiectului VOXearlyMUS

Publicat: joi, 13 Iulie 2017 , ora 0.00
În intervalul 16 – 24 iulie 2017, în cadrul unei noi ediții a proiectului VOXearlyMUS, studenți și profesori din cinci conservatoare europene (Conservatorul Regal de la Haga, Conservatorul Arrigo Boito din Parma, Conservatorul Arrigo Pedrollo din Vicenza, Conservatorul Joseph Haydn din Eisenstadt și Universitatea Națională de Muzică din București) și reprezentanți ai Fondazione Italiana per la Musica Antica se vor reuni în jurul unui repertoriu extrem de ofertant, cel al muzicii vechi. De această dată, sub titlul “The age of Monteverdi” vor fi abordate compoziții ale 'părintelui operei' și ale contemporanilor săi. Proiectul include discuții, repetiții și seminarii.
Una dintre cele mai mari oportunități oferite de acest program intensiv este susținerea unui concert în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de profil, Urbino Early Music Festival.