ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Festivalul 'SoNoRo' continuă la Arezzo

Publicat: sâmbătă, 24 Iunie 2017 , ora 0.00
În perioada 21-25 iunie, Festivalul „SoNoRo” revine pentru a șaptea oară cu o serie de concerte în orașul italian Arezzo. „Sperăm să aducem și în Italia un pic din exuberanța și efervescența acestui festival încă tânăr, spiritul creativ și aventuros al unei inițiative dinamice născute în estul Europei, dar care devine cu fiecare an din ce în ce mai internațională", declară Răzvan Popovici, directorul artistic al Festivalului „SoNoRo”.
Festivalul reunește muzicieni de diverse naționalități, începând de la artiștii britanici, precum pianista Diana Ketler, co-director artistic al Festivalului SoNoRo, sau violonistul Daniel Rowland și ajungând până la violonista de origine japoneză Akasaka Tomoko. Acestora li se alătură violoncelistul finlandez Jan-Erik Gustafsson, violonista estoniană Anna-Liisa Bezrodny, pianista Alexandra Văduva și violistul Răzvan Popovici, din România.
Festivalul este organizat cu sprijinul Institului Cultural Român, iar în cadrul celor cinci concerte sunt programate lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Carl Maria von Weber, Joseph Haydn și Piotr Ilici Ceaikovski, printre alții.
Concertul din această seară este intitulat „A la memoire d'un grand artiste” și include în program Nocturna „Ville d'Avray” pentru cvartet cu pian de George Enescu.
Ana Diaconu