ACUM:
22.00
Grădina de... sunete (R)
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

AUDIO. Opera News - 14 februarie 2017

Publicat: marți, 14 Februarie 2017 , ora 15.30

Sumarul rubricii "Opera News", difuzată marțea, în jurul orei 18.15, în cadrul emisiunii "Perpetuum mobile". Realizator Luminița Arvunescu

  • Angela Gheorghiu revine - se pare - în studioul de înregistrări pentru un nou album discografic a cărui lansare a fost anunțată la toamnă. Colaboratori: Orchestra simfonică din Praga și dirijorul Emmanuel Villaume. Conținut: arii veriste, o muzică pe care renumita noastră soprană o interpretează fără egal.

  • A venit rândul sopranei ruse Anna Netrebko să primească titlul de "Kammersängerin" din partea Ministerului Culturii Austriece. Ceremonia va avea loc joi, pe 16 februarie. Netrebko se află la Viena pentru o serie de spectacole cu o nouă producție de "Trubadurul" în care-l are partener pe Roberto Alagna - și el deținător al titlului de "Kammersänger".

  • Duminică, 12 februarie, s-a scos la vânzare online contingentul de bilete disponibile pentru ediția 2017 a Festivalului "R. Wagner" de la Bayreuth. Până în 2014 era imposibil de găsit vreun bilet pentru ediția din același an a acestui festival.