ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

'Oedip' de Enescu la Covent Garden - în premieră în Marea Britanie

Publicat: luni, 23 Mai 2016 , ora 0.00

Cu starul danez Johan Reuter în rolul principal și o distribuție care îi include pe Sir John Tomlinson, Sarah Connolly și Sophie Bevan, "Oedip"-ul Operei Regale Covent Garden, dirijat de Leo Hussain, este prima montare a tulburătoarei capodopere enesciene în Marea Britanie. Spectacolul prezentat astăzi, 23 mai 2016, este o producție din anul 2011 pentru Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, în concepția regizorilor Àlex Ollé și Valentina Carrasco, doi dintre membrii vizionarului grup de creație La Fura dels Baus din Barcelona.

Vă invităm să urmăriți această montare și la Radio România Muzical. Vom transmite "Oedip" de George Enescu, live de la Covent Garden, sâmbătă, 4 iunie, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii "Seara de operă", realizate de Luminița Arvunescu.