ACUM:
10.30
Festivalul Internațional „George Enescu”
Urmează: 12.30 Jazz á la carte (R) Jazz de week-end, pentru toți
Apoi: 13.00 Un cuvânt - o idee muzicală (R)

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Nume românești pe lista Premiilor Internaționale de Muzică Clasică

Publicat: luni, 20 Ianuarie 2014 , ora 7.07

Interpreți români au fost nominalizați la ediția 2014 a Premiilor Internaționale pentru Muzică Clasică, distincții care de 4 ani înlocuiesc premiile franceze MIDEM. La categoria "Cea mai bună înregistrare de operă" poate fi găsit numele mezzo-sopranei Liliana Nikiteanu, ca parte a distribuției din "Norma" de Bellini cu Cecilia Bartoli în rolul titular. În secțiunea "Muzică de cameră" figurează membrii cvartetului condus de violonista Corina Belcea, pentru al doilea volum al cvartetelor de Beethoven. Ion Marin a dirijat Orchestra Simfonică din Bamberg avându-l solist pe violonistul Guy Braunstein în opusuri de Max Bruch - discul este nominalizat la categoria "Cea mai bună imprimare a unei lucrări concertante". Secțiunea "Înregistrări istorice" îl prezintă pe Sergiu Celibidache cu un disc cu muzică dirijată în perioada 1945 - 1957 la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Berlin, a celei a Radiodifuziunii și a celei Simfonice Germane din capitala Germaniei. Pianista Clara Haskil este o altă posibilă câștigătoare la categoria de imprimări istorice, pentru Concertul nr. 20 în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart. Iar la secțiunea "Cea mai bună înregistrare DVD" apare numele tenorului Bogdan Mihai, inclus în spectacolul "Adelaide di Borgogna" de Gioachino Rossini, alături de mezzo-soprana Daniela Barcellona și de Ansamblul Teatrului din Bologna.