Actualitatea internațională Înapoi
Violoncelistul Andrei Ioniță în Festivalul de la Moritzburg
Publicat: marți, 15 August
2023
, ora 0.00
Violoncelistul Andrei Ioniță cântă astăzi, 15 august, în cadrul Festivalului de la Moritzburg.
Publicul german îl va putea asculta pe muzicianul român pe terasa de nord a Castelului Moritzburg, unde acesta va evolua alături de violoniștii Paul Huang, Kevin Zhu, violiștii Ulrich Eichenauer și Matthew Lipman și de violoncelista Sandra Lied Haga, muzicienii oferind publicului Sextetul de coarde nr. 3 op. 11 în Do major de Reinhold Glière.
Programul serii va fi completat de alte ansambluri camerale, care vor interpreta pagini semnate de Johann Sebastian Bach și Robert Schumann.
Petre Fugaciu