ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Actualitatea internațională Înapoi

Tenorul Vasile Moldoveanu, în programul online al Filarmonicii din New York

Publicat: marți, 27 Octombrie 2020 , ora 0.00
Pe site-ul Operei Metropolitan din New York este postat astăzi un spectacol memorabil, în cadrul căruia a evoluat și celebrul tenor Vasile Moldoveanu. Muzicianul român, ajuns acum la vârsta de 85 de ani a avut o carieră impresionantă după anul 1971, pe scene lirice din Germania și Statele Unite ale Americii. La Metropolitan Opera a cântat în 105 reprezentații, mai mult decât oricare alt tenor român. Evenimentul pe care îl puteți urmări astăzi a fost înregistrat în 21 februarie 1981: este vorba despre spectacolul Don Carlo de Giuseppe Verdi, în regia lui John Dexter. Vasile Moldoveanu a interpretat atunci rolul titular, iar parteneri de scenă i-au fost soprana Renata Scotto, basul Paul Plishka, mezzo-soprana Tatiana Troyanos și baritonul Sherrill Milnes. Conducerea muzicală - James Levine.
Spectacolul este propus iubitorilor genului liric în cadrul seriei Nightly Met Opera Streams, toate evenimentele disponibile în această săptămână pe site-ul Operei new-yorkeze derulându-se sub genericul Politics in Opera.
Larisa Clempuș