ACUM:
16.00
Poveștile de succes ale muzicii
Interviuri-reper cu muzică
Urmează: 16.30 Armonii preclasice (R) O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 17.30 Free

Actualitatea internațională Înapoi

Stagiunea Filarmonicii din New York - anulată din cauza pandemiei

Publicat: joi, 15 Octombrie 2020 , ora 0.00
După anunțul de închiderea a stagiunii 2020-2021 a Operei Metropolitan din New York, precum și al celui care aducea aceeași veste despre teatrele de pe Broadway, în această săptămână a sosit și comunicatul Filarmonicii din New York care își suspendă, de asemenea, întreaga stagiune curentă. Este pentru prima dată, în 178 de ani, când Filarmonica închide complet o stagiune, decizia fiind luată, potrivit unui comunicat, „la sfatul autorităților din domeniul sănătății”.
Pentru a nu-și abandona publicul, Filarmonica intenționează să difuzeze, online, concerte înregistrate de mici ansambluri de muzicieni din orchestră. Instituția intenționează să profite de această anulare pentru a începe mult așteptatele lucrări de renovare, programate inițial să înceapă în mai 2022.
Florica Jalba