Actualitatea internațională
Înapoi
Soprana Paula Iancic a obținut premiul al III-lea la Sumi Jo International Singing Competition din Franța
Publicat: joi, 23 Iulie
2026
, ora 0.00
Soprana Paula Iancic, solistă a Operei Naționale București, a obținut Premiul al III-lea la cea de-a II-a ediție a Sumi Jo International Singing Competition, concurs desfășurat în perioada 5–11 iulie, la Castelul La Ferté-Imbault din Franța.
Fondată de celebra soprană Sumi Jo, competiția reprezintă una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate tinerilor artiști lirici. La ediția din acest an s-au înscris peste 500 de cântăreți din 55 de țări, dintre care doar 24 au fost selectați pentru etapele finale, iar 11 au ajuns în finală. Soprana Paula Iancic a evoluat în fața unui juriu alcătuit din personalități marcante ale lumii operei – între care soprana Sumi Jo, Paolo Gavazzeni, coordonator artistic la teatrul Scala din Milano, Jonathan Friend, consilier artistic al Houston Grand Opera, Mélanie Allmendinger, administrator artistic al Operei Regale din Londra, Alain Lanceron, președinte emerit la casele de discuri „Warner Classics” și „Erato” și tenorul Marcelo Álvarez. Premiul I i-a revenit baritonului Trevor Haumschilt-Rocha din Statele Unite ale Americii, iar basul Seungho Yoo din Coreea de Sud a obținut premiul al II-lea.
Ioana Țintea