Actualitatea internațională
Înapoi
S-a stins din viață pianista și profesoara Alina Pavalache
Ieri seară, 20 mai 2026, s-a stins din viață pianista și profesoara Alina Pavalache, important promotor al valorilor muzicale românești în spațiul francez.
Născută la Iași, într-o familie de muzicieni, Alina Pavalache a urmat studiile Universității de Muzică „George Enescu” din Iași. În anul 2022, la aceeași instituție, a obținut titlul de Doctor în interpretare muzicală, cu mențiunea Summa Cum Laude, pentru lucrarea bidisciplinară intitulată „Corpul uman, instrument al vocii umane și vocalitatea pianului”.
În 2024, regretata muziciană a marcat 45 de ani de activitate artistică, debutul său având loc la 17 mai 1979, alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași. De-a lungul carierei sale, Alina Pavalache a evoluat ca solistă concertistă și pianistă în formații camerale în Franța, România și în numeroase alte țări, între care Germania, Belgia, Elveția, China și Thailanda. Timp de peste trei decenii, Alina Pavalache și-a dedicat activitatea artistică și pedagogică colaborării cu mari artiști lirici ai scenei internaționale, între care Viorica Cortez, Jean-Philippe Lafont, Leontina Văduva, Ruxandra Donose, Elena Moșuc sau Paul Gay. În egală măsură, a susținut tineri interpreți aflați la început de drum, prin concerte, recitaluri și masterclassuri organizate în România, Franța și Republica Moldova.
Din 2006, a fost directoare artistică a Întâlnirilor Muzicale din Magnoac (regiunea franceză Hautes-Pyrénées), iar începând cu 2014 a inițiat Rencontres Musicales Enesco – Paris (Întâlnirile Muzicale Internaționale „Georges Enesco”), proiect de referință pentru promovarea creației enesciene, a muzicii românești și franceze contemporane, precum și pentru susținerea tinerilor artiști prin concursuri și masterclassuri.
Stabilită la Paris, unde a desfășurat o amplă activitate artistică și didactică, Alina Pavalache a fost profesoară la Conservatorul „Serge Rachmaninoff”, contribuind timp de decenii la formarea unor tineri interpreți și la consolidarea unui dialog cultural constant între România și Franța. În paralel cu activitatea pedagogică, a susținut numeroase proiecte dedicate promovării repertoriului românesc și sprijinirii tinerilor artiști români aflați la început de drum.
Pentru activitatea sa, Alina Pavalache a primit importante distincții. În 2018, cu ocazia Centenarului României, i-a fost acordat premiul „100 pentru Centenar”, oferit de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pentru contribuția adusă promovării identității românești și culturii naționale în Franța și în lume, iar în 2019, a primit Premiul Special „Sezonul Franța–România”, acordat de Radio România Cultural.