Actualitatea internațională Înapoi

Ryan Bancroft - desemnat dirijor principal al Filarmonicii Regale din Stockholm

Publicat: marți, 4 Ianuarie 2022 , ora 0.00
Filarmonica Regală din Stockholm a anunțat desemnarea lui Ryan Bancroft, muzician american în vârstă de 32 de ani, drept noul dirijor principal al instituției, începând cu stagiunea 2023-2024. Bancroft și-a făcut debutul în compania orchestrei suedeze în 2019, la un an după ce a dobândit consacrarea internațională prin câștigarea prestigiosului Concurs Internațional de Dirijat "Nikolai Malko" de la Copenhaga.
În prezent, Ryan Bancroft are și calitatea de dirijor principal al Orchestrei Simfonice BBC Țara Galilor și a câștigat, anul trecut, Premiul pentru Dirijat acordat de Societatea Regală Filarmonică, pentru activitatea desfășurată în Marea Britanie.
Bancroft preia postul de dirijor principal la Stockholm după ce finlandezul Sakari Oramo a renunțat la poziția de dirijor principal în 2021.
Ryan Bancroft se numără printre dirijorii din afara țării care au revenit constant, în ultimii ani, la conducerea Orchestrei Naționale Radio.