Actualitatea internațională Înapoi

Riccardo Muti, laureatul Premiului Ratzinger pe 2025

Publicat: luni, 15 Decembrie 2025 , ora 0.00

Papa Leon al XIV-lea a înmânat Premiul Ratzinger dirijorului Riccardo Muti în semn de apreciere pentru „o viață în întregime consacrată muzicii, spațiu de disciplină și de revelație”. Ceremonia de decernare a avut loc vineri, 12 decembrie 2025, după concertul de Crăciun susținut de Orchestra de Tineret „Luigi Cherubini” și Corul „Guido Chigi Saracini” din Siena, dirijate de maestrul italian în Aula Paul al VI-lea de la Vatican.

În discursul său, Suveranul Pontif a subliniat că „muzica este o cale privilegiată pentru a înțelege înalta demnitate a ființei umane”, mulțumind totodată instituțiilor care au colaborat la concretizarea acestei inițiative, în special Departamentului pentru cultură și educație, Fundației pontificale ”Gravissimum educationis” și Fundației pontificale ”Joseph Ratzinger – Benedict XVI”.

Premiul Ratzinger, instituit în 2011, este acordat anual, cu aprobarea Sfântului Părinte, la recomandarea Comitetului științific al Fundației, unor personalități eminente din domeniul culturii și artei cu contribuții de inspirație creștină.

Ioana Țintea