Actualitatea internațională Înapoi
Proiectul Martha Argerich - live la Radio România Muzical
Publicat: luni, 13 Iunie
2016
, ora 0.00
Așa cum v-am obișnuit deja, în luna iunie vă invităm să urmăriți "Proiectul Martha Argerich" - live la Radio România Muzical. Astăzi, 13 iunie 2016, la Auditorium-ul Radiodifuziunii Elveției Italiene va avea loc unul dintre concertele de la Lugano de anul acesta. Pianiștii Giorgio Tomassi, Carlo Maria Griguoli și Alessandro Stella și violoniștii Renaud Capuçon și Andrey Baranov vor prezenta un program din care fac parte lucrări dedicate unor ansambluri camerale inedite, partituri semnate de Johannes Brahms, Franz Schubert și Alban Berg. Concertul poate fi ascultat în comentariul colegului nostru Dan Ghineraru, de la ora 21:30, sub genericul "Scena Europeană".