Actualitatea internațională Înapoi
Orchestra Mozart din Bologna, primul concert după 3 ani de întrerupere a activității
Publicat: vineri, 6 Ianuarie
2017
, ora 0.00
Orchestra "Mozart" din Bologna, ansamblul înființat de regretatul dirijor Claudio Abbado în 2004, revine în atenția publicului. Primul concert după 3 ani de întrerupere a activității - din cauza retragerii finanțării pe care ansamblul o primea de la fundația unei bănci din Bologna - va avea loc astăzi, 6 ianuarie, în Auditorium-ul Manzoni. Bagheta dirijorală îi va reveni maestrului olandez Bernard Haitink, pe care chiar Claudio Abbado, grav bolnav, l-a desemat să-l înlocuiască în seara zilei de 2 decembrie 2013, când a avut loc ultimul concert italian al Orchestrei "Mozart".
Solista concertului de revenire va fi violonista germană Isabelle Faust, printre cei mai solicitați artiști să colaboreze, în timp, cu Orchestra din Bologna. Programul cuprinde uvertura "Egmont" și Concertul op. 61 în Re major de Ludwig van Beethoven și Simfonia a III-a "Renana" de Robert Schumann, una dintre ultimele lucrări ce au marcat legătura lui Claudio Abbado cu Orchestra sa "Mozart".
Înregistrarea concertului va fi transmisă de Radio România Muzical în perioada următoare.