Actualitatea internațională Înapoi

Orchestra de Cameră din Amsterdam în transmisiune directă de la Utrecht

Publicat: vineri, 16 Octombrie 2026 , ora 0.00

Radio România Muzical transmite în direct astăzi, 16 octombrie 2026, concertul susținut de Orchestra de Cameră din Amsterdam la Sala de concerte a complexului TivoliVredenburg din Utrecht.

Programul serii cuprinde Adagio și Fuga KV 546 în do minor de Wolfgang Amadeus Mozart, lucrarea „Metamorfoze" de Richard Strauss și Ciclul de concerte op 8 pentru vioară și orchestră „Anotimpurile” aparținând creației lui Antonio Vivaldi.

Ansamblul va fi condus, de la pupitrul de concertmaestru, de Michael Waterman, iar în ipostază solistică va evolua violonista Noa Wildschut.

Transmisiunea începe la ora 21:15. Din studioul Radio România Muzical comentează colega noastră Laura Ana Mânzat.

Ioana Țintea