ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Actualitatea internațională Înapoi

James Conlon - numit consultant artistic al Orchestrei Simfonice din Baltimore

Publicat: duminică, 22 Noiembrie 2020 , ora 0.00
În plină criză a pandemiei ce a lovit puternic inclusiv scena clasică americană, Orchestra Simfonică din Baltimore a anunțat numirea dirijorului James Conlon în poziția de consultant artistic, începând efectiv cu luna septembrie a anului viitor. Informația vine în contextul în care Marin Alsop își va încheia, la finalul stagiunii în curs, mandatul ca dirijor principal și director artistic, după un mandat de 14 ani. Așadar, deși doar consultant artistic, Conlon va conduce, de facto, Baltimore Symphony Orchestra până la numirea unui succesor pentru Marin Alsop.
James Conlon are vârsta de 70 de ani și conduce, actualmente, Opera din Los Angeles. Atât el, cât și Orchestra Simfonică din Baltimore au subliniat că recenta numire este strict una provizorie, până la găsirea unei alte soluții pe termen lung.
Ștefan Costache