Actualitatea internațională
Înapoi
Cristian Măcelaru conduce Filarmonica din New York
Publicat: sâmbătă, 14 Noiembrie
2015
, ora 0.00

Dirijorul român Cristian Măcelaru se va afla astăzi din nou la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din New York într-un concert care face parte dintr-o serie dedicată compozitorului rus Serghei Rahmaninov. Alături de muzicianul român se va mai afla și pianistul Daniil Trifonov, care va interpreta partiturile solistice ale Concertului nr.2 op.18 în do minor pentru pian și orchestră și Rapsodia op.43 în la minor pe o temă de Paganini. Programul serii va fi deschis cu o altă lucrare din creația compozitorului rus-poemul simfonic Insula Morților. Dirijorul Cristian Măcelaru este câștigător în 2014 al Concursului Internațional "Georg Solti" și dirijor rezident al Orchestrei Simfonice din Philadelphia din anul 2013.