Actualitatea internațională Înapoi

Corul Madrigal, ambasador cultural al României în Japonia

Publicat: vineri, 22 August 2025 , ora 0.00

În acestă perioadă, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" dirijat de Anna Ungureanu reprezintă România la două dintre cele mai importante evenimente internaționale ale anului: Expoziția Mondială de la Osaka, Japonia și Festivalul Internațional Coral de la Yokohama.

Turneul marchează 35 de ani de la prima vizită în Japonia a Corului Madrigal, dirijat de fondatorul său, maestrul Marin Constantin.

Mâine, 23 august, ansamblul din România este invitat special la Festivalul Internațional Coral de la Yokohama, unde se va întâlni cu publicul festivalier în prestigioasa sală Minato Mirai, una dintre cele mai mari și importante săli de concerte din Japonia.

Turneul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României în Japonia și al Institutului Cultural Român de la Tokyo.

Ioana Țintea