Actualitatea internațională Înapoi

„Beethoven – Opus 2020” – primă audiție mondială

Publicat: miercuri, 16 Decembrie 2020 , ora 10.56
Compozitorul Max Richter a creat „Beethoven – Opus 2020”, o lucrare menită să celebreze cei 250 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven. Comandată de Casa Beethoven din Bonn și înregistrată sub egida casei Deutsche Grammophon, lucrarea orchestrală va fi difuzată, în primă audiție mondială, astăzi, de la ora 21.30, pe pagina de Facebook Deutsche Grammophon. Înregistrarea lucrării „Beethoven – Opus 2020” a avut loc în luna noiembrie, la Casa Memorială din Bonn, interpretarea aparținând Orchestrei Beethoven condusă de dirijorul Dirk Kaftan și având-o solistă pe pianista Elisabeth Brauss. „Beethoven – Opus 2020” are o durată de 18 minute și include secvențe din muzica lui Beethoven care au fost prelucrate prin suprapunere și mixaje. Lucrarea a generat și o piesă pentru pian solo, Andante Loops, a cărei premieră a avut loc, în mediul on-line, în data de 11 decembrie. Cele două lucrări vor fi incluse pe un disc care va fi disponibil începând cu data de 18 decembrie.
Florica Jalba