Actualitatea internațională Înapoi
21 iunie - data primului concert cu public din Italia
Publicat: miercuri, 27 Mai
2020
, ora 7.25
Riccardo Muti dirijează primul concert cu public oferit în Italia după instalarea pandemiei. Evenimentul va avea loc în aer liber și va deschide Festivalul de la Ravenna, având un auditoriu limitat la 250 de persoane care vor trebui să poarte măști și să respecte măsurile impuse de distanțare socială. Riccardo Mutti va dirija Orchestra de Tineret Luigi Cherubini, ansamblu format din instrumentiști sub 30 de ani, aceștia fiind plasați pe scenă la o distanță de un metru, chiar 2 metri în cazul instrumentelor de suflat. În program concertului din 21 iunie vor figura opusuri semnate de Alexandr Skriabin și Wolfgang Amadeus Mozart. Solistă va fi soprana Rosa Feola.
Ediția curentă a Festivalului de la Ravenna, fondat în urmă cu 40 de ani de soția lui Muti, Cristina Mazzavillani Muti, anunță 40 de evenimente sonore incluse în programul acestui an, care va fi făcut public în scurt timp. Deși numărul spectatorilor va fi limitat, transmisiunile online ale concertelor vor face Festivalul de la Ravenna disponibil iubitorilor de muzică din toată lumea.