Antonio Vivaldi - Baiazid cu: Renato Dolcini, Sonia Prina, Loriana Castellano, Raffaele Pe, Lucia Cirillo, Valeria La Grotta; bas continuu: Alberto Busettini și Nicola Lamon -clavecin, Francesco Ferrarini - violoncel; Orchestra Teatrului La fenice din Veneția, dirijor Federico Maria Sardelli. Spectacol înregistrat la Teatrul Malibran din Veneţia.

Album în premieră, lansat pe 16 ianuarie 2026

Pentru această ediţie am ales o operă scrisă pentru un... carnaval. În 1735, lui Antonio Vilvadi i s-a comandat o lucrare pentru deschiderea carnavalului de la Verona. Noi o ascultăm într-o înregistrare lansată de Naxos în 16 ianuarie, un album inclus în cadrul proiectului Discurile anului 2026, pe care îl audiem în premieră. Titlul operei - Baiazid. O muzică frumoasă (cu binecunoscuta efervescenţă vivaldiană), bine interpretată. Este imprimarea pe disc a unui spectacol ce a avut loc în 9 iunie 2024 la Teatrul Malibran din Veneţia, a doua casă a celebrului teatru La fenice.

Baiazid - o operă de maturitate a lui Vivaldi, scrisă în 3 acte, avându-l protagonist pe sultanul Baiazid I. Libretul este semnat de Agostino Piovene, având la bază tragedia Tamerlan sau Moartea lui Baiazid de Jacques Pradon. Partitura poate fi considerată o pastişă, întrucât cam 80% îi aparţine întru totul lui Vivaldi. Pastişa era la modă, fiind apreciată; în acea vreme era firesc ca un compozitor să se autociteze sau să utilizeze şi pagini muzicale scrise de alţi autori, adaptând textul. Pentru Baiazid, conştient că alţi muzicieni erau în vogă la acea vreme, Vivaldi a ales să fie în trend, incluzând câteva arii ale unor tineri compozitori: Johann Adolph Hasse, Geminiano Giacomelli şi Riccardo Broschi. Mai ştim că lui Vivaldi îi aparţine în totalitate muzica pentru trei personaje - Baiazid, Asteria şi Idaspe; îi veţi recunoaşte stilul, ariile acestor personaje fiind cele mai frumoase și evidenţiind cel mai bine glasurile soliştilor. Evident, pentru un caracter unitar, Vivaldi a compus recitativele tuturor personajelor.

O muncă de restaurator a realizat-o dirijorul acestei producţii, Federico Maria Sardelli, inserând câteva arii scrise de Vivaldi pe care le-a considerat a fi potrivite cu partitura (inclusiv din punct de vedere stilistic), întrucât câteva dintre cele originale nu s-au păstrat în manuscris. Astfel, a conferit cursivitate discursului muzical. Dirijor principal al Orchestrei Academiei Baroce Santa Cecilia din Roma, Sardelli este cunoscut şi apreciat pentru readucerea în repertoriul universal şi înregistrarea în premieră a unor opere de Vilvadi nepublicate anterior; el este şi membru al Institutului Vivaldi şi răspunde de completarea catalogului de creaţii al compozitorului veneţian. Partitura care a stat la baza acestei înregistrări, tipărită în 2019, aparţine ediţiei critice semnate de Bernardo Ticci.

Distribuţia solistică este puţin cam eterogenă, dar, în general, sunt voci bine alese pentru această partitură.

În rolul titular, al sultanului Baiazid I: Renato Dolcini, o voce de bas-bariton cu un timbru întunecat ce conferă o dramatică interpretare personajului său - un tată ce-şi exprimă foarte bine furia sau disperarea, în funcţie de context.

Asteria, fiica sultanului, este întruchipată de mezzosoprana Loriana Castellano - o somptuoasă voce sombrată, cu coloraturi frumoase şi cu un registru grav generos. Glasul său se pretează atât pasajelor incisive, cât şi celor de un lirism înduioşător.

Contralta Sonia Prina este Tamerlan, liderul mongolo-tătar al oastei care l-a învins pe Baiazid I; o voce cu o sonoritate seacă, ce distonează uneori, cu o manieră interpretativă care nu mă încântă.

Rafinatul contratenor Raffaele Pe este Andronic, îndrăgostitul prinţ grec, cu o voce lirică şi un superb registru de contralto; salturile mari de intervale şi coloraturile din registrul acut nu-l avantajează. Admirabil pentru cât de teatral interprează aria din actul al III-lea - de-a dreptul spectaculos!

Consilier al prinţului este Idaspe, partitura revenindu-i sopranei lirico-lejere Valeria La Grotta - cea mai solară voce din distribuţie, cu coloraturi redate impecabil.

Irene - prințesa Trapezuntului, ce fusese aleasă ca logodnică a lui Tamerlan, dar care, când să-şi întâlnească mirele, află că acesta şi-a schimbat opţiunea, cerând mâna Asteriei este întruchipată de mezzosoprana Lucia Cirillo. În actul I se confrună cu o arie scrisă infernal, ce ne poartă într-un roller-coaster cu salturi mari de intervale şi coloraturi bine executate, conturând un personaj agresiv. Veţi fi surprinşi în actul secund de o altă faţetă a acestui personaj și a acestei voci - fraze de linie, non-vibrate, de lungă respiraţie, ce exprimă durerea sufletească a Irenei ce ne va dezvălui dulceaţa din glasul metalic al Luciei Cirillo.

Orchestra este cea a Teatrului La fenice din Veneția, un ansamblu energic, experimentat, ce a redat opera în spiritul stilului baroc, reflectând o bună cunoaştere din perspectivă istorică. Unui detaliu important - Federico Maria Sardelli a alcătuit cu bună ştiinţă distribuţia instrumentelor pentru basul continuu (două clavecine şi un violoncel), conform uzanţelor din Veneţia acelei epoci şi a creaţiei lui Vivaldi, în special. De asemenea, dirijorul nu a inclus oboi şi fagot în orchestră, cât timp acestea nu sunt specificate în partitură. Prin urmare, avem parte de o înregistrare într-o componenţă instrumentală corectă din punct de vedere istoric.