Discul a fost lansat în octombrie 2008, iar înregistrarea lui a avut loc în martie 2008 la sala Hercules din Munchen.
În iunie 2008 l-am mai avut invitat pe Maurizio Pollini la Music box - ascultam atunci doua concerte pentru pian si orchestra de Mozart. Aceste discuri lansate la scurte intervale de timp si agenda bogata de concerte a lui Maurizio Pollini demonstreaza ca pianistul, care în 5 ianuarie 2009 a împlinit 67 de ani, pastreaza înca efervescenta tineretii în viata sa profesionala.
Parte dintre lucrarile pe care le veti asculta astazi au mai fost înregistrate de Maurizio Pollini, altele nu figurau înca în discografia sa - este si cazul celor 4 mazurci op.33 de Frederic Chopin.
În mod automat, multi au asociat cariera lui Maurizio Pollini cu muzica lui Frederic Chopin, poate si din cauza ca în 1960, el câstiga premiul I la Concursul Chopin din Varsovia, ceea ce l-a propulsat în atentia lumii internationale.

Desi nu s-a dedicat în mod exclusiv muzicii lui Chopin, Maurizio Pollini a acordat o mare importanta repertoriului chopinian, pe care acum, la maturitate, îl intepreteaza mai liber, asa cum singur declara, fata de abordarile din tinerete. Facem aici referire la rubato-ul chopinian, în care Pollini se demonstreaza acum mai liber, însa totusi viziunea sa ramâne mai curând una clasicizanta, gândindu-ma acum la interpretarea celor 3 valsuri op.34 pe care le-am ascultat acum doua saptamâni în interpretarea lui Alexandre Tharaud.
O alta lucrare de pe acest disc care nu a mai facut parte pâna acum din discografia lui Maurizio Pollini este Impromptu-ul nr.2 op.36 în Fa diez Major de Frederic Chopin.
În 1984, Maurizio Pollini a înregistrat pentru prima oara celebra Sonata nr.2 în si bemol minor de Frederic Chopin. În 2008, pianistul a simtit nevoia sa revina la aceasta sonata si a înregistrat-o într-o noua versiune, cea pe care o veti asculta si în minutele urmatoare. Este o interpretare mai matura si mai emotionanta, în care participarea pianistului se face mult mai mult simtita - fie si prin faptul ca respiratia concentrata a lui Maurizio Pollini a fost înregistrata si ea peste acordurile pianului - situatie care se întâlnea deseori, de exemplu, în înregistrarile lui Glenn Gould.