Cinemuzica Înapoi la: Emisiuni

Rudolf Valentino- un celebru actor al filmului mut

Publicat: Sâmbătă, 26 Iunie 2010 , ora 12.30
Consider că Rudolf Valentino a fost predestinat filmului pentru că s-a născut exact în același an cu arta cinematografică. El, Valentino, s-a născut pe 6 martie 1895 iar cinematograful pe 25 decembrie 1895.
În 1913 pleacă din țara sa natală -Italia, în Franța, la Paris unde studiază dansul, mai ales tangoul, dar și arta seducției. În 1917 se indreapta spre America de unde va începe marea sa călătorie în lumea filmului. A jucat în numeroase pelicule care au impresionat-o pe June Mathis care apoi l-a ajutat să primească rolul din filmul Cei patru cavaleri ai Apocalipsei cu care Rudolf Valentino în 1921 a cucerit inimile publicul.
Poate vă întrebați de ce i-a sedus Rudolf Valentino pe oameni ? Poate pentru că el reprezenta, la acea dată, tipul de erou dintr-o Americă aflată în plină schimbare. Prin valențele sale, printre care se numără figura sa plină de mister, artistul a fost capabil să interpreteze atat personaje de o mare putere de seducție dar și pe cele firave, tulburătoare.
Rudolf Valentino a fost readus în atenția publicului de pretutindeni la Festivalul de la Cannes în 2005 când a fost prezentat filmul Beyond the Rocks. Astfel, după 80 de ani, marele actor al filmului mut, a strălucit din nou.
Antoaneta Banu