Cuvântul muzicii Înapoi la: Emisiuni
Compozitorul Sebastian Androne Nakanishi
Care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?
Cartea mea preferată din ultimele luni este The Historian de Elizabeth Kostova, este o americană extrem de bine citită, se observă din cum scrie că are o cultură foarte bogată. Este o muzicalitate aparte în felul ei de a scrie. Spre deosebire de Dune, care este în vogă acum, sunt și fan science fiction, deși îmi plac foarte mult cărțile mi se pare că limbajul de acolo este foarte întortocheat și vâscos. Poate voit, poate nu, pe când, de exemplu la Asimov este de o claritate debordantă. În cazul acesta, fiecare frază este făcută să sune bine, să fie echilibrată de dragul de a fi așa. Cumva transcende conținutul. Mi se pare ceva foarte rar întâlnit. Este o carte pe care mi-a recomandat-o un profesor de-al meu din Zurich, unde am terminat al doilea master, știind că sunt român. Am lucrat împreună la un proiect de teatru. Am scris muzica la teatru în aer liber. Era o aniversare de 100 de ani de la lansarea filmului Nonsferatu. Discutând de vampiri și de Transilvania, mi-a spus să arunc o privire asupra acestei cărți. Prima oară nu am știu la ce să mă aștept și nu știam cât de bine este scrisă cartea și ce început are. Nici nu te aștepți că de fapt este o poveste despre vampiri, dar este atât de bine făcută și dintr-un unghi atât de proaspăt, încât nu am putut să las cartea din mână. Este una dintre bijuteriile literare la care aș vrea să mă întorc. Am citit-o în engleză, nu știu dacă este tradusă în română, dar cred că dacă oricine ar deschide și ar lua o singură frază de acolo, ar găsi muzică, sincer. Este atât de bine scrisă.
De ce trebuie să citim, cu ce ne ajută pe noi lectura în viața cotidiană?
Pot să vă spun cum m-a ajutat pe mine. În primul rând, mi-aduc aminte, asta o spun mai ales pentru studenții care ascultă. Și eu ca student am fost sfătuit de asemenea să citesc. Îți oferă o posibilitate de a te exprima într-un mod care se apropie din ce în ce mai mult pe cât de mult citești de o exprimare artistică. Se spune că o exprimare artistică pur muzicală este totală, chiar dacă nu vorbim de limbaj articulat, exprimi inefabilul. Prin citit se dezvoltă o capacitate de a materializa un lăuntru, care, în absența lecturii nu are cum să iasă de acolo și mi-amintesc cu durere de acele momente în care vroiam să exprim ceva și nu puteam, nu apărea așa cum vroiam să apară. Cred că dezvoltă foarte mult și această punte de comunicare. Până la urmă este problema civilizației noastre, nu știm să comunicăm și n-o putem face într-un mod benefic pentru fiecare dintre noi.