Domnule Dan Dediu, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

M-am gândit la un șir de cărți pe care să-l prezint și care, cumva, merge dintr-una-ntr-alta.

Aș începe cu un roman care mi-a plăcut foarte mult, în două volume, "Uciderea Comandorului" se numește, de Haruki Murakami - vestitul scriitor japonez. Este un roman absolut extraordinar, care prezintă un creator bântuit, un pictor într-o criză de creație, care se refugiază undeva, în creierii munților, în speranța recăpătării inspirației. Acolo, prin tot felul de fenomene mai mult sau mai puțin fantastice, regăsește o profunzime care este adusă în conexiune cu un tablou pe care-l găsește în podul acelei case în care locuia - un tablou din alte vremuri și care prezenta figura Comandorului din opera "Don Giovanni" de Mozart. Asta deja ne duce în domeniul fantasticului, dar stilul și modalitatea prin care Haruki Murakami reușește să țină cititorul sunt absolut formidabile, de o mare virtuozitate literară, dar, în același timp, și de o mare adâncime; pentru că, într-adevăr, năpârlirea creației unui artist are de-a face cu imersiunea sa într-o zonă de profunzimi prin care iese schimbat. Lucrul ăsta m-a atras foarte mult la acest roman.

După aceea, am devorat o altă carte a lui Murakami. De data asta, o carte... aș putea spune, de pedagogie a scrisului, și anume "Meseria de romancier" - carte prin care el dă câteva detalii cu privire la literatura pe care o scrie, la procesul literar și, nu în ultimul rând, la câteva elemente atât interioare, cât și exterioare scrisului. La cum se asumă cu curaj autenticitatea, ce înseamnă originalitate... și aici îmi place foarte mult de Murakami că apelează la exemple din muzică, el fiind un mare cunoscător al jazz-ului, dar și al muzicii contemporane. Și aici fac o mică paranteză - există o carte de interviuri pe care Murakami a scris-o intervievându-l pe marele dirijor japonez Seiji Ozawa. A fost tradusă și în limba română și o recomand ascultătorilor dumneavoastră.

Revenind la ideea de originalitate despre care vorbește, îmi aduc acum aminte că Murakami spune că a găsit o idee foarte simplă într-un articol din New York Times, care vorbea despre beatleși, și spunea că o carte proaspătă sau o muzică proaspătă sau, știu eu, un film proaspăt este original. De aceea, pe lângă prospețime, originalitatea aduce cu sine și energie - trebuie să fie plin de energie - și, în același timp, recognoscibilitate. Așadar, prospețime, energie și faptul de a fi inconfundabil, de a putea fi recunoscut sunt trei însușiri ale originalității. Mie mi-a plăcut și mi-a rămas chestia asta din cartea lui Murakami.

Și-acum, merg mai departe vizavi de originalitate, și mai semnalez o carte, care nu s-a tradus în limba română, și anume "Shanzai". Este un termen chinezesc pentru "copie". Este o carte a filosofului coreean Byung-Chul Han, care este disponibilă la editura Institutului de Tehnologie din Massachusetts, MIT Press, o carte micuță, de până în 100 de pagini, și care, cumva, ne pune în fața unei dileme vizavi de originalitate, contextualizând. Pentru că, în cultura chineză, ca să zic așa, cel mai mare pictor este cel care reușește să copieze în cel mai mic detaliu o capodoperă a trecutului (de acum 4, 5 secole), în timp ce în cultura europeană, cel mai mare pictor este cel care are un aport de maximă originalitate și care nu are aproape nimic de-a face cu trecutul. Lucrurile astea mi-au dat de gândit și las mai departe ascultătorilor plăcerea de a descoperi și mai multe prin această activitate - atât pasivă, dar și activă - a cititului.

De ce trebuie să citim? Cu ce ne ajută în viața cotidiană cititul?

Ca să spun pe de-a dreptul, te face mai deștept! În primul rând, prin citit, ai acces la informație. O să ziceți: "Și dacă mă uit la televizor am acces la informație." Da, numai că, prin citit, gândirea devine mai clară. Cititul te obligă să gândești într-o anumită succesiune, pentru că e legat de timp.

De asemenea, îți faci și un vocabular. Prin vocabular și prin cuvinte reușești să gândești mai rafinat. Cuvinte noi, cuvinte mai precise... reușești să adjectivezi mai bine anumite calități ale lucrurilor și ale acțiunilor. Reușești astfel să te exprimi mai bine. Exprimându-te mai bine, devii mai coerent. Și, devenind mai coerent, te faci mai înțeles de către ceilalți. Or, în momentul în care ceilalți înțeleg ceea ce spui și sunt de acord cu tine, cu argumentele pe care le aduci, te afli pe alt cerc al evoluției interioare și evoluției comunicării pe care o ai cu ceilalți. Nu mai ești în punctul inițial.

Așadar, această mișcare pe care ți-o dă cititul, această, aș putea spune, mișcare de revoluție interioară, te duce cumva și la o evoluție... care nu se simte de azi pe mâine, dar, de anul ăsta până la anul viitor sau peste 4 ani, această evoluție este clară. Și asta nu face decât să ilustreze un proces prin care noi devenim mai conștienți de gândurile noastre și, până la urmă, reușim să evoluăm.