În câteva cuvinte, voi vorbi despre o carte ce mi-a fost dăruită de istoricul și profesorul Claudiu Topor de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Se numește "Europenii. Trei vieți și formarea unei culturi cosmopolite în Europa secolului al XIX-lea" - o carte apărută în 2021, scrisă de celebrul istoric și profesor Orlando Figes.

Este o carte ce se referă, sigur, în primul rând la istoria culturală a Europei secolului XIX, dar totodată este o analiză minuțioasă a curentelor și stilurilor în artă, cu inserții recurente de elemente biografice ale celor mai importanți exponenți. Așadar, vorbim despre o Europă culturală cu trei dirijații; vorbim de literatură, de muzică (de muzica de operă în speță) și de pictură. Lucrul acesta se realizează printr-un triunghi cultural, trei personalități: Pauline Viardot (e în centru), celebra mezzosoprană, compozitoare, profesoară de canto, soțul ei - Louis Viardot și celebrul scriitor Ivan Turgheniev. Aceste trei personaje erau extrem de populare în secolul XIX și reușeau să polarizeze în jurul lor cele mai mari nume din domeniile lor.

Pauline Viardot, născută Garcia, fiica lui Manuel Garcia (primul interpret al Contelui de Almaviva, pe care Rossini l-a scris special pentru el), sora legendarei Maria Malibran. Odată cu apariția vaselor cu abori, însă mai ales cu apariția căilor ferate, se facilitează circulația artiștilor mari în Europa. Și această Pauline Viardot este foarte importantă pentru că a cântat dintr-o extremitate a Europei, din Spania, până în cealaltă extremitate, în Rusia. Și astfel, există o interconectare a realităților culturale pe tot întinsul Europei.

Același lucru se întâmplă și când vorbim de Louis Viardot, pentru că el este un promotor al picturii spaniole. De altfel, mulți pictori îi datorează celebritatea în Europa.

Și, de asemenea, Ivan Turgheniev... sunt foarte multe detalii care țin și de biografia acestor personalități. Bunăoară, vă dau un exemplu, Dostoievski și Turgheniev nu erau deloc prieteni, însă lucrul acesta s-a văzut și în unele romane, unde și-au inspirat personaje unul din celălalt.

Elementul cu totul aparte ce suscită atenția la această carte este faptul că în această perioadă, secolul XIX, se anticipează, se profețuiește o Europă unită administrativ (iată, astăzi, trăim acest vis), dar și o mondenă culturală care împărtășea valori comune... cu atât mai mult cu cât astăzi și noi, românii, suntem parte a acestei Europe în care diversitatea culturală a fiecărei nații nu este un element ce trebuie inhibat, ci, dimpotrivă, cultivat sub acest aspect că, cu cât venim cu elementele autentice ale fiecărei nații, cu atât mai mult vom avea o imagine plenară a Europei culturale.

Și, totodată, este din punct de vedere muzical, atunci când vorbim despre muzica de operă... Pauline Viardot a fost una dintre cântărețele care au avut legătură, realmente, cu toată pleiada marilor compozitori. Mă refer la Gounod, la Berlioz, la Bizet, la Meierbeer, la Rossini (a cântat în operele lui Rossini, și în Cenerentola, și Bărbierul din Sevilla). De altfel, a fost într-o relație de apropiere și de cultivare muzicală cu Liszt - i-a fost primul profesor. Cu Chopin, de asemenea, chiar au colaborat la compunerea unor lieduri și i-a și cântat la înmormântare. Deci, o apropiere foarte mare de toată elita culturală a secolului XIX.

Și, dacă îmi dați voie, voi citi un singur pasaj, pentru că Pauline Viardot, ca toate celelalte personalități, a fost atinsă de o forță superioară, de geniu, și există o singură referință în corespondența de-a lungul timpului către Julius Reitz (1859) și se referă la o forță superioară, la o forță extra mundană: "Nu pot avansa nicio formulă pentru credința mea, dar am convingerea fermă că sufletul este nemuritor și că toate iubirile vor fi reunite într-o bună zi, marile iubiri, oricare ar fi natura lor, cu condiția să fie vrednice de așa ceva. Să nu râzi de mine, dragul meu prieten. Știu la fel de multe despre asta ca oricine altcineva și, mai presus de orice, nu pot da o formă categorică gândurilor mele despre un subiect atât de dificil, cu neputință de explicat. Tot ce știu e asta, că există înlăuntrul nostru, al tuturor, o scânteie divină care nu piere niciodată și care va ajunge, în cele din urmă, o parte din marea lumină."

Cu ce ne ajută lectura pe noi, în viața de zi cu zi? De ce trebuie să citim?

Trebuie să citim pentru că nu ne naștem învățați. Trebuie să acumulăm informații pe baza documentelor, pe baza unuor analize riguroase. Însă, un om cultivat, un om care poate avea o imagine de ansamblu, îi este facilitată această pregătire prin lectură. Prin lectură devenim mai bine informați, avem o analiză mai critică asupra lucrurilor și, pe românește... nu ne dăm cu părerea, ci, dimpotrivă, vorbim argumentat.