Țin minte, în copilăria mea foarte frumoasă, mama m-a introdus de când eram micuță în lumea poveștilor, lume care mă înconjoară și acum și trăiesc fiecare piesă cu povestea respectivă. Dar înainte de a ști eu să citesc, bineînțeles îmi citea mama din diferite cărți, dar a fost foarte frumoasă introducerea când ascultam pe discuri povești muzicale. Asta a fost introducerea mea în lumea poveștilor. Și, bineînțeles, erau Cenușăreasa, Spărgătorul de nuci... țin minte că mai era o poveste, Cipolino. Fiecare poveste era acompaniată de diferite momente muzicale. Așa de multe povești frumoase! Asta m-a inspirat atât de mult.

Când am început eu să citesc, mi-a plăcut foarte mult Hans Andersen și Frații Grimm. Astea au fost povești care m-au acompaniat în toată copilăria. Țin minte că eram în liceu și am început să citesc foarte mult Jules Verne. A fost, nu știu, spiritul ăsta de aventură, de a descoperi lucruri, de cercetare... Și foarte mult mi-a plăcut Alexandre Dumas, în special "Laleaua neagră" - era vorba de lupta pentru adevăr, lupta pentru dreptate, de justiție și tot timpul am fost fascinată de asemeena lucruri.

Dar, recent, am citit o carte din domeniul muzicii de Leon Fleisher, marele pianist, marele muzician, care a scris o carte autobiografică împreună cu Anne Midgette (jurnalist american, o foarte, foarte bună scriitoare). A scris această carte care se numește "Cele 9 vieți ale mele". Leon Fleisher a avut o problemă foarte mare de sănătate cu două degete de la mâna dreaptă și la vârsta de 36 de ani nu a putut să mai cânte. A fost îngrozitor, dar este o poveste de reziliență, poveste în ghilimele, pentru că este istoria lui și tot ce a trăit el, dar o poveste de reziliență, o poveste de coșmar, dar care are un final fericit. Toată cartea asta spune despre călătoria lui spre a descoperi ce anume este în neregulă cu mâna lui. Pentru fiecare artist sau muzician, cea mai mare frică pe care o avem este să nu cumva să avem probleme de sănătate mai ales la mâini. Iar el a trecut prin această experiență oribilă și nimeni nu știa să-i dea de capăt, nimeni nu știa să dea un diagnostic. A încercat absolut fiecare remediu, dar nu a reușit. Este o poveste pozitivă. A început să descopere și să comisioneze lucrări pentru mâna stângă. Mâna dreaptă nu a mers, dar mâna stângă mergea. Și sunt foarte multe lucrări pentru mâna stângă. A făcut o carieră extraordinară concertând, bineînțeles pentru mâna stângă și predând. Dar, la 60 și ceva de ani, a găsit ce era în neregulă și a reușit să cânte din nou. Și povestește într-un mod atât de frumos și atât de sincer toate luptele și interioare și exterioare care a trebuit să le ducă, toate grijile, toate supărările. Dar, până la urmă, este un final fericit și arată că în viața fiecărui artist, dacă într-adevăr muzica este în sufletul tău și nu crezi că poți să faci nimic altceva, nu renunți, nu te lași bătut, găsești alte opțiuni. Găsești un alt drum pentru a-ți îndeplini visul și a reuși în continuare să faci ceea ce iubești.

Cititul ne dezvoltă imaginația, ne ajută să putem evada din lumea reală într-o lume frumoasă, ne ajută să avem mai multă inspirație. Ca și artist, mi se pare atât de important să citesc din viața compozitorului respectiv, pentru că învăț atât de multe mai ales din scrisorile compozitorilor, din tot ce au scris, pentru că acela este momentul cel mai intim pe care îl împărtășesc cu ceilalți, în afară de piesa pe care au scris-o. Și mi se pare că ne ajută să fim mult mai aproape de acești compozitori.

Dar cititul în general ne dezvoltă ca și oameni. Trebuie să avem o curiozitate și tot timpul să încercăm să învățăm, să fim mai buni. Creșterea asta personală este atât de importantă pentru fiecare dintre noi!