Solistă, profesoară și o interpretă apreciată în domeniul cameral, muziciana ne oferă câteva idei despre momentele importante în cariera tinerilor muzicieni - și nu numai.

Ați început studiul pianului la vârsta de 4 ani. Cum vă amintiți momentele importante în carieră? Ce anume vă ajuta să luați decizii în sens profesional?

Sunt unul din cazurile norocoase pot să spun. De fapt, nu cred că sunt singura care poate să ateste faptul că în toate deciziile pe care le-am luat în carieră, până acum au fost influențate de o pasiune și o plăcere extraordinar de mare de a face muzică. Au fost decizii care au fost foarte greu de luat. La un moment dat, mi-aduc aminte că nu știam dacă vreau să continui cu pianul, pentru că este un instrument foarte greu și o carieră grea... Neavând în jurul meu foarte multe repere, pentru că părinții mei n-au fost muzicieni de profesie, și atunci eram toți foarte fericiți de a face muzică... Aceasta a rămas ca o mantră în viața mea: a socoti mereu toate momentele importante și pentru plăcerea pe care muzica mi-o aducea în viață. Mi-aduc aminte că asta a început cu profesorii pe care i-am avut, cât de dragi mi-au fost, cât de mult le-au plăcut ce-au făcut. Pur și simplu am lăsat muzica să mă ducă pe toate meleagurile unde m-a dus.

Scriitorul George R. R. Martin spunea că există două genuri de autori: arhitecții și grădinarii. Arhitecții își planifică de la început povestea în detaliu, iar grădinarii plantează semințele poveștii - o idee sau un personaj - și lasă povestea să își urmeze cursul natural. Credeți că această categorisire se poate aplica și în felul în care luăm decizii în carieră?

Bineînțeles. Depinde foarte mult de fiecare. Depinde de structura fiecărui om. Niciuna dintre metode nu poate să fie criticată, pentru că o persoană poate să-și plănuiască numai lucruri frumoase, însă depinde foarte mult de fiecare. Aici rămân consecventă cu această idee; și cred că în muzică în mod special și în mod obligatoriu trebuie să existe și această „grădină de flori” cum am spune, care crește nu neapărat de ce apă folosești, adică undeva de sus, vin și alte elemente care nu pot fi controlate întotdeauna. Fiecare lucru care s-a întâmplat în cariera mea muzicală l-am văzut într-un fel precum credința pe care o ai în Dumnezeu sau în orice altă ființă; anume, am vrut să fac bine, am vrut să aduc lumină, neavând mereu garanția de a ieși exact ce mi-am propus. Mă las în mâinile unei forțe supreme. Datoria pe care am avut-o este ca sămânța pe care am plantat-o să fie cu cele mai bune intenții.

Credeți că artistul are anumite îndatoriri față de public, poate chiar față de societate?

Cu siguranță. Este o întrebare pe care mi-o pun și eu foarte des în ultima vreme și mă bucur din suflet că mi-ați adresat-o. În mod general, un artist are datoria de a fi foarte sincer cu arta, cu publicul său. El este un interpret al dorințelor compozitorului și are datoria de a filtra cât mai sincer, ceea ce, de exemplu Beethoven sau Brahms a pus pe hârtie. Cred în zilele acestea, mai presus de toate, are datoria de a fi mânat de ambiție, de a ajunge la inimile publicului. Consider că într-un fel, în ultima vreme am pierdut acest mesaj, această linie invizibilă de la artist la inima ascultătorului. Este foarte important ca să devină o misiune din nou, pentru că o facem pentru noi ca artiști, dar în mod special pentru publicul nostru. Noi suntem acolo creând pentru cei din afară.

În acest sens al autenticității... Credeți că a devenit o prioritate secundară pentru tinerii interpreți sau pentru societate în general?

Cred că într-un fel, da, pentru că zilele acestea trăim într-o societate în care există, ceea ce în engleză se numește „instant gratification”, adică o recompensă automată, care vine și de la rețelele de socializare, media, care sunt foarte normale. Lumea progresează întotdeauna în tehnologie și atunci cred că nu mai există neapărat acest efort de a găsi, de a fi cât mai inventiv, cât mai inspirat, de artist, de fapt acesta este cuvântul, de a găsi și alte formule și atunci, cred că generația aceasta se confruntă cu o lipsă de efort, o lipsă de efort pe care trebuie să-l depui de a fi creativ în tot ceea ce faci. În momentul în care ceva vine destul de simplu nu te mai gândești la alte 12 formule de a face ceva și alte lucruri, de asemenea, nu se dezvoltă la fel. Pe de altă parte, această generație este și mult mai inventivă în alte feluri și mult mai creativă în alte feluri. Felul de care acum, de exemplu se folosește un website sau rețelele sociale... Sunt extraordinar de folositoare. S-a schimbat puțin prioritatea unde este creativitatea și cum trebuie aplicată.

Cum credeți că diferă o carieră astăzi pentru generația elevilor dumneavoastră de carierele pe care le aveau generațiile precedente, în speță, generația profesorilor dumneavoastră?

Fără a suna ca o critică, cariera de astăzi, din punctul meu de vedere, este o carieră în mare proporție din cât de mare expunere există online. De exemplu, sunt persoane pe care le cunosc, care sunt muzicieni foarte buni, dar care au primit sau au avut o carieră formată în primul rând de la numărul de like-uri pe care le-au avut, de la cât de expuși au fost pe rețelele de socializare, media. Asta nu este o carieră făcută cu experiența pe care au avut-o profesorii noștri care au fost, în primul rând, îndemnați să aducă calitatea cea mai pură a produsului pe care l-au avut. Când spun produs mă refer la felul în care au cântat, interpretarea lor. Deci nu au avut aceste rețele și atunci totul s-a pus pe baza calității interpretării. Asta nu mai este neapărat necesar astăzi, pentru că sălile de concert trebuie să vândă bilete și atunci și popularitatea își spune mai mult cuvântul. Asta îmi doresc mult de la generația din zilele noastre, să fi avut, într-un fel egală și partea această managerială, antreprenorială, dar bazată mai mult pe calitatea cântatului, pe calitatea interpretării și nu neapărat pe expunerea pe Facebook sau pe Twitter.

În acest sens l-aș cita pe Arthur Rubinstein care sfătuia muzicienii să nu studieze mai mult de trei-patru ore pe zi. Pe de-o parte, deoarece considera că acolo este limita concentrării și pe de altă parte, pentru că muzicienii trebuie să-și trăiască și viața pentru a avea un conținut, cum spuneați, pe care să-l exprime în muzica lor. Cât de actuală credeți că este această viziune?

Este cât se poate de actuală. Eu de fapt în multe interviuri pe care le-am urmărit cu Itzak Perlman și dânsul spunea la fel, că nu sugerează studenților să stea mai mult de trei ore pe vioară, pentru că la un moment, studiul repetitiv pe același lucru începe să funcționeze într-un fel împotriva ta, nu mai ești productiv. Însă unul dintre lucrurile pe care Rubinstein l-a menționat, ceea ce este foarte important este faptul că într-adevăr nu avem o experiență de viață, nu ne oferă o experiență de viață dacă stăm tot timpul în acest loc, mă refer aici la studiatul prea mult. Acest lucru este important pentru că fiecare artist trebuie să aibă și un bagaj de cunoștințe, de experiențe care să îl facă cât mai apropiat de o partitură. Nu se poate la un moment dat să nu treci un Beethoven sau compozitorul pe care îl abordezi la momentul respectiv să nu-l treci și prin prisma experiențelor tale. Un pasaj mai duios nu se poate să nu te facă să nu te gândești la un moment mai impresionant în viață; fără această complexitate de sentimente, de experiențe, nu poți atinge anumite straturi mai subtile de profunzime și cred că de aceasta este foarte necesar.

Cum vă sfătuiți dumneavoastră studenții să evite senzația de burnout pe care o au mulți tineri în ziua de azi și cum o evitați dumneavoastră?

Cred că cel mai important este să-și aducă aminte că misiunea noastră este să aducă cât mai multă lumină, în sensul a cât mai multor lucruri pozitive, nu neapărat ca să balanseze lucrurile negative din viața noastră, dar astfel încât să devină o misiune personală. Într-adevăr și eu am trecut prin momentele acestea și cu studenții mei, chiar acum discut exact acest subiect, cum să evităm acest burnout. Cel mai important lucru este să le spun să se oprească puțin și să să gândească cum ar putea să schimbe lumea din jurul lor prin lucrurile cât mai pozitive, pentru cât mai multă lumină, prin cât mai multă inventivitate, creativitate. Deci, cu alte cuvinte, ce proiecte să pot face, ce gânduri putem să înlocuim - pe cele negative cu cele pozitive. Dacă pentru cinci concerte pe care nu le-ai realizat câte alte concerte mai mici poți să le realizezi? Încerc să balansez mereu acest lucru și cât poți să te detașezi de lucrurile care te țin într-un loc, stagnante, pentru că acestea aduc un stres și aduc o anxietate. Trăim în lumea aceasta în care avem telefonul în mână și fără telefon avem o anxietate și trebuie să facem cât mai multe ca să demonstrăm că avem succes. Succesul trebuie redefinit. Îi sfătuiesc din suflet pe tinerii din ziua de astăzi să-și redefinească cariera în orice moment. Dacă nu au mers niște lucruri pentru tine atunci fă-ți un alt drum. Redefinește ce înseamnă succesul pentru tine și atunci nu vei avea senzația asta de burnout, pentru că va fi tot timpul ceva care te inspiră.

Dumneavoastră sunteți profesoară de muzică de cameră. Acest domeniu este o întreprindere colectivă, totuși, ce presupune prin definiție pluralitate. În acest sens, cum îi pregătiți pe tinerii studenți să ajungă la planuri comune, de exemplu în carieră?

Trebuie să fie diplomație. Neapărat să fie și comunicare, cât mai multă comunicare. Și atunci automat asta creează un spațiu pozitiv în care lumea poate să-și exprime ideile. De asemenea i-am îndemnat pe studenții mei să înțeleagă că  muzica de cameră este fundamentală, mai ales pentru muzicienii din zilele noastre, pentru formarea completă a unui muzician complet; în muzica de cameră, de fapt în muzică, după cum spunea și Daniel Barenboim avem un picior de egalitate, nu există o voce mai importantă decât cealaltă, noi venim de la această prejudecată că suntem totuși pe același plan și trebuie să ne exprimăm ideile într-un fel în care să nu-l facă pe celălalt să simtă în nici un fel inferior. Pentru că și în muzică ca și în viață, trebuie să fii cât mai respectuos. De asemenea, faptul că la sfârșit de toate, țelul nostru este să facem o muzică mai bună, cât mai apropiată de ea și să faci un produs cât mai bun, pe atât cât putem. Asta trebuie să fie prioritatea și atunci dacă prioritatea vine în muzică, lucrurile cred că se aranjează puțin mai ușor. La catedra noastră unde sunt la pian și muzică de cameră, cel mai important lucru este comunicarea și felul în care comunici. Și așa am rezolvat multe lucruri.

În sens interpretativ cum rezolvați la clasă incongruențele de opinie dintre doi sau mai mulți studenți, în sensul pe care mi l-ați menționat mai devreme, al autenticității, al „sincerității” muzicale?

Un bun lider, din punctul meu de vedere evident, este acela care dă o voce tuturor, adică un om care gândește în ansamblu, un colectiv de oameni este în spatele succesului unei persoane, unei întreprinderi, oricare; și îi tratez pe studenții mei cu respectul că au fiecare o voce individuală, fiecare trebuie să-și exprime punctul de vedere. În momentul în care un om este auzit, este un om respectat, este un om care se simte valoros și acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut la clasă: le-am explicat că îmi doresc foarte mult ca să exprime punctul lor de vedere și să gândească în permanență, să nu lase ca un element să rămână doar acolo închis. De exemplu dacă discutăm despre datele de naștere ale lui Beethoven să putem să ne gândim mai departe, la alte lucruri care s-au întâmplat în viața compozitorului. Și pentru că le-am acordat acest sprijin, să fie auziți, de a simți că opinia lor contează, asta a disipiat conflictul, în general. Ei de asemenea sunt într-o altă generație care sunt și mai mânați de independență ca să spun așa, sunt foarte circumspecți la oricine care încearcă să le schimbe punctul de vedere, și acesta este un lucru foarte bun, că își dezvoltă personalitatea și mai ales în muzică, dar pentru mine acesta a fost într-adevăr o soluție foarte bună și atunci oamenii s-au simțit foarte bineveniți că își pot spune punctul de vedere fără a fi judecați și fără a le fi date note proaste.