Michael, începuturile tale muzicale sunt legate de familie. Mama ta conducea un cor în care ați cântat atât tu, cât și sora ta, Petra, în copilărie. Ce amintiri ai în legătură cu perioada aceea?

Practic perioada aceea a fost cam toată viața mea, pentru că până s-a terminat cu corul, adică pandemia a terminat, că de atunci nu s-a mai putut face nimica și practic, după 25 de ani i-a ajuns mamei mele. Deci amintirile sunt în toată viața mea răspândite până acum doi ani, pentru că cel puțin de Crăciun eram și eu acolo tot timpul. Nu am renunțat odată ce am ajuns la Conservator.

Acesta era un cor de copii?

Era un cor de copii, dar se mai întâmpla la concert să aducă câțiva foști membri.

Mama ta este profesoară de muzică, înțeleg?

Ea este organistă de fapt, adică a predat și a fost organistă la Biserică Neagră și a înființat corul acesta când eu aveam vreo patru ani, cred, pur și simplu pentru că a văzut că tinerii din generația noastră nu prea au un cadru muzical ]n care să facă muzică pe lângă școală. Deci n-a fost profesoară, propriu-zis. A fost și angajată pentru scurt timp la şcoală, numai un an sau doi și în rest a făcut corul acesta din proprie inițiativă, în principiu. A fost cor de copii cu ansamblu instrumental, deci toți copiii învățau să cânte și la flaut și la xilofon și la percuție. Asta a fost practic școala mea de muzică.

Baza ta muzicală.

Exact.

La un moment dat, pe la 17 ani, te-ai îndrăgostit de chitara bas. Ce anume te-a atras înspre acest instrument? Ți se părea că e masculin, puternic?

Nu. Chiar dimpotrivă, cred. Eram întotdeauna mai retras și mai timid, în general și cumva chiar asta m-a atras, deoarece este un instrument care stă mai în spate și nu în centrul atenției. Poate să vină și mai în față, ceea ce ulterior am și făcut, o dată ce am mai scăpat de timiditate am văzut că sunt și eu un pic mai prezent în trupă. Inițial a fost basista din trupa surorii mele, de pe atunci, și îmi plăcea foarte mult cum cânta. Era în spate, dar avea totuși linii foarte melodioase și mi-a plăcut asta: că poți să stai în spate, dar să faci totuși ceva creativ și să participi la sound-ul trupei mai incognito.

Ai făcut asta într-un fel autodidact la început sau ai avut-o pe ea profesoară?

Nu. Am făcut în mare parte autodidact. Am avut un timp scurt. Am făcut pregătire pentru Conservator, un pic, câteva luni, chiar în clasa a XII-a, cred că atunci am început să mă pregătesc pentru Conservator și am avut lecții de bas doar în bazele jazz-ului și după aceea am venit la București, unde iarăși n-am prea avut de la cine să învăț foarte mult, adică am învățat bazele contrabasului de la Cătălin Răzvan, dar în mare parte am fost autodidact în evoluția mea. Youtube a fost profesorul meu.

Dar ai învățat noțiunile muzicii de jazz la Conservator cu Mircea Tiberian.

Da, într-adevăr. Cu Mircea Tiberian, cu toate că este pianist, a putut totuși să-mi explice cum ar trebui să se audă basul, nu putea să-mi zică cum ajung acolo, dar știa cum trebuie să sune, care trebuie să fie atitudinea basistului.

Sora ta, Petra, este și ea cântăreață de jazz și știu că voi cântați des împreună. Ce ai învățat de la ea, de-a lungul anilor?

În principiu am învățat împreună tot ce am învățat.

Ea este mai mare decât tine?

Este mai mare decât mine cu doi ani jumătate. Ulterior, ne-am dus fiecare în alte direcții cu muzica. În primul rând, instrumentul. Ea este vocalistă în primul rând și cântă și la percuție. S-a dus foarte mult și pe sound writing, ulterior. Acum trăiește și din asta. De la ea am învățat mai mult despre viața în sine, mai degrabă, decât despre muzică.

Tu te-ai stabilit la Viena și cu siguranță că, măcar din punct de vedere al limbii trebuie să te simți și acolo acasă. Dincolo de asta, de ce ai ales Viena? E scena de jazz de acolo foarte atrăgătoare pentru tine?

Au fost câteva elemente care m-au atras aici, în scena muzicală. O dată, toboșarul Matheus Jardim din Brazilia, care locuiește aici și cu care mă știu deja de mulți ani. Prin sora mea practic l-am cunoscut. A avut la un moment dat concerte prin Viena și el a fost în formulă. Am jamm-uit cu el un pic, a fost dragoste la primul groove, să zicem, și de atunci am tot revenit în Viena. El a tot venit prin București. Deci el a fost un factor important. Ca basist, găsești un toboșar cu care să te înțelegi bine muzical și personal este o chestie faină, pe care nu o găsești peste tot și muzica braziliană mă interesează în mod special, așa că a fost și acesta încă un element care m-a atras, că pot să învăţ muzică braziliană direct de la sursă. Dar, factorul cel mai important care m-a făcut până la urmă să fac și mișcarea, pentru că mulți ani doar m-am gândit că aș vrea să fac, dar nu am făcut-o, până nu mi-am găsit o prietenă aici. Asta este de obicei ce face muzicienii să se mute în alte țări, observ.

Colaborările sau amorul, să zicem.

Exact. Dacă toboșarul nu este destul, atunci intervine o fată și se rezolvă.

Ea este austriacă sau e tot româncă sau e braziliancă?

Nici, nici. Are temperament de braziliancă, poate, dar ea este tocmai din Brașov, tocmai de la același liceu și a trecut și ea prin corul mamei mele.

Ce frumos! V-ați regăsit, deci.

De fapt, ne-am găsit. Pe parcursul anilor doar ne-am observat și ne-am găsit de-abia acum câțiva ani, când am început de fapt să vorbim și să ne dăm seama de fapt, că uite, ne și placem.

Știu că ai și o trupă relativ recent înființată. Când ai pus bazele trio-ului tău?

Mic Trio. Vine de la poreclă a motanului meu. Îi zic cine este cel mai mic și atunci toată lumea a început să-mi spună mie Mic. Din cauza aceasta trioul meu se numește Mic Trio. L-am înființat pe parcursul pandemiei, după primul lockdown și acum mergem încet, încet înainte.

Înainte de a vorbi despre componența trioului care este neobișnuită aș zice, spune-mi întâi te rog, se ajunge greu la formule stabile de trupe, de ansambluri din jazz, pentru că voi aveți de obicei o problemă cu asta - vă mutați, sunteți spirit nomad, vă e greu să rămâneți împreună din câte am observat eu, într-o formulă constantă.

Da, dar asta nu are nimic de-a face cu spiritul nomad. Adică spiritul nomad, la mine de exemplu, a fost pentru că am vrut să îmi lărgesc orizontul și să învăț și de la alți oameni că în jazz în mare parte aşa de învaţă - de la oamenii mai buni cu care cânți. Să îți păstrezi o trupă cu o formulă fixă este complicat, pentru că în ziua de astăzi nu mai poți să trăiești dintr-o singură trupă. Asta e problema principală și toată lumea, ca să supraviețuiască, trebuie să fie împărțită în multe formule și atunci, bineînțeles, că se mai suprapun date și se mai împrumută câte un membru sau unii oameni renunță complet la formule stabile și merg doar după numele lor personal și, nu știu - Michael Acker Trio, de exemplu.

Spune-mi un pic despre Mic Trio, te rog, pentru că are o formulă specială, timbral vorbind.

Timbral vorbind, într-adevăr este un trio cu doi bași și o tobă și da, asta a venit cumva dintr-o frustrare a mea că tot timpul când vine solo-ul de cântat, toată trupa se lasă jos cu volumul și hai acuma să vină balena să-și facă solo-ul aici și noi toți suntem liniștiți și nu mai este nici un fel de energie în trupă și cumva m-am săturat de chestia asta. Am vrut și eu să am aceeași energie ca ceilalți, că până la urmă și eu sunt instrumentist, și eu pot să improvizez, vreau și eu să am un fundal stabil peste care să improvizez ca lumea, așa că mi-am luat încă un basist în trupă. Am vrut să fie trio neapărat ca să fie mai ușor de transportat, adică din punct de vedere economic, logistic, ca să încapă toată lumea la mine în mașină și să mergem la concerte.

Cum ai descrie muzica pe care o cântați? Înspre ce zonă merge?

Principiul meu de compoziție și de a conduce trupa este să am cumva niște schelete de compoziție peste care muzicienii își aduc, practic, 70% sau mai mult de la ei, așa că poată să prindă practic orice culoare, dar influențele mele principale vin din funk, din afrobeat foarte mult și asta se resimte și în muzica mea sau în general, muzică de groove. Cam acesta este în mare termenul.

Te ocupi și de filmări și de editări, presupun, video. Asta este o altă pasiune a ta? A fost descoperită recent, a fost o necesitate? De unde a apărut?

A fost pasiunea mea înainte de bas, înainte să știu că o să vreau la un moment dat să fac jazz. Am vrut să fac cinematografie, îmi filmam prietenii cum se dădeau cu skate-urile. Făceam video-uri sau făceam câte un videoclip pentru trupa surorii mele. După care m-am lăsat o vreme când m-am apucat de bas sau mai făceam, dar foarte rar câte ceva pe video și apoi din necesitate m-am reapucat, deoarece nu găseam pe nimeni care poate să filmeze ca lumea o trupă și să se vadă ce trebuie văzut în momentul respectiv. Tot timpul probleme, că pianistul face solo și omul filmează vocalista cum stă degeaba sau chestii de genul acesta. Și atunci am zis că nu se mai poate așa, așa că am început să fac chestia asta în paralel, doar pentru trupele în care cântam eu, practic, pro bono, pentru promovarea noastră, iar de când stau în Viena fac asta și profesional. Mă angajează lumea să le filmez sesiunile de studio, concertele, videoclipuri.

Dacă nu filmezi, dacă nu cânți, ce faci?

În timpul liber ce fac? Foarte mult merg în excursii, de exemplu cu prietena mea. Suntem amândoi amatori de istorie și mergem la toate cetățile și la toate ruinele din Austria. Într-un an jumătate știu mai mult decât alți oameni care au stat 10 ani aici, datorită ei. Pe lângă asta mai sunt și part-time gamer, adică îmi place să mă mai joc din când în când pe calculator. Și după aceea, motanul meu, care este hobby-ul meu principal și lumina ochilor mei și inima mea.

Cam ce te vezi făcând peste 10 ani, să zicem, pe scena muzicală?

Asta încerc și eu să-mi dau seama, perioada asta. Cumva, nu am dorința să fiu celebru. Vreau să ajung la un punct unde pot să fiu destul de stabil financiar, încât să pot să fac muzica așa cum îmi place mie, fără prea multe compromisuri. Acesta este și un motiv pentru care am luat partea video mai în serios de când sunt aici. Nu mă văd nicăieri. Vreau doar să plutesc și să văd unde mă duce valul.