Pianistul de jazz Toma Dimitriu este unul dintre cele mai importante nume ale generației sale. Născut în București, 19 august 1993, el este stabilit în prezent la Paris.

Spune-mi Toma, te rog, tu mai ai muzicieni în familie?

Nu, însă tatăl meu a studiat vioara, pe Principatele Unite, acuma este (Colegiul Naţional) Dinu Lipatti, la Școala nr. 1 de muzică, a renunțat apoi, și-a rupt mâna, a trecut pe matematică, dar a rămas un mare amator de jazz. Mergea la toate festivalurile de profil.

Practic, microbul jazzului era deja la tine în familie din generația trecută.

Sigur. Da, da. Tatăl meu a avut o ureche extraordinară, auz absolut. Mama însă a contrabalansat talentul. Ea nu a împărtășit înclinațiile acestea.

Asta înseamnă că tatăl tău te-a susținut în ceea ce ai făcut și mama a fost cumva împotrivă?

Amândoi m-au susținut enorm în ceea ce am făcut și totdeauna la noi în familie a fost o aplecare către diverse zone culturale și asta m-a ajutat să am și o anumită dimensiune un pic mai mare, vizavi de muzică, pentru că bunicul meu, Ion Sălișteanu a fost un pictor foarte mare, membru al Academiei. Am beneficiat de o influență interesantă din partea membrilor familiei mele.

Îți amintești, așa, vag, cam ce prindeai să asculți prin casă, copil fiind? Presupun că se asculta şi jazz.

Nu am intrat în contact direct cu jazzul, chiar așa. Evitam sugestiile tatălui meu. Am vrut să fiu Gică contra. Am studiat pianul clasic cu doamna Mihaela Zamfirescu. Am început de la șase ani. Nu intrasem într-un contact, până foarte târziu, cu un anumit adevăr muzical care a lăsat amprente, mai apoi și care a stârnit o reală pasiune. Foarte târziu s-a petrecut această schimbare.

Și această schimbare a coincis cu tranziția ta către zona de jazz? S-au suprapus?

S-au suprapus în momentul în care, ajuns la Școala Populară de Artă, am făcut parte din ultima generație a domnului Marius Popp, un pionier al jazzului românesc. Nici atunci de fapt, nu am înțeles întrutotul. Am intrat în contact cu o plăcere carnală de a atinge pianul, cu un anumit feeling, însă abia când am intrat în facultate, să fiu sincer, am început să realizez anumite lucruri. De asemenea și Mircea Tiberian m-a ajutat foarte tare și mi-a fost mentor. Toate aceste aspecte au dus la o conturare identitară pe care o am acum. M-au ajutat foarte mult să mă întregesc.

Ai amintit deja două nume de profesori, de mentori, Marius Popp și Mircea Tiberian. Ce alte colaborări, întâlniri cu oameni de jazz ți-au mai marcat formarea? Tu ești absolvent nu numai al Colegiului de Muzică George Enescu din București, ci și al Conservatorului din Groningen, în Olanda. Acolo cu cine ai lucrat?

Acolo am lucrat cu o paletă mare de profesori, deoarece decanul facultății, Joris Teepe, a înființat un proiect foarte interesant, care se numește New York Comes to Groningen, în care, săptămânal, profesori din Statele Unite, deci vedete, ajung să predea acolo. Am beneficiat de foarte multe întâlniri relatoare, David Berkman, care mi-a fost profesor și care e profesor, de altfel, la Conservatorul din Queens, Gene Jackson, Matt Wilson, Marc van Roon, este un profesor olandez. Foarte mulți. Și pe lângă acest program foarte generos al facultății au mai fost și programe suplimentare, diverse alte workshop-uri. Acum recent am avut plăcerea să mă întâlnesc cu Ion Baciu jr., alt pianist nemaipomenit. Mi-a fost foarte dor de el. Întâlnirile marcante pot fi și non muzicale. Pot fi orice fel de întâlniri, care lasă o amprentă, care te învață ceva și care te pot face să mergi înainte.

Ce fel de jazz cânți, stilistic vorbind? E mai aproape de jazzul american, e mai european, are influențe etno, folosești vreodată motive românești în piesele tale?

Nu știu să răspund, dat fiind faptul că îmi place să analizez, să ascult un muzician, ci nu o perioadă anume stilistică. Consider stângace, dar o stângăcie pe care o înțeleg, localizarea și denumirea unui gen de muzică, în cadrul jazzului acuma vorbim. Deoarece, cei care au fost inovatori, au făcut parte din acest curent, nu s-au gândit la chestia asta. Așa că mă raportez mai mult la muzicieni, încerc să -i înțeleg în profunzime, citesc despre ei, îmi place să mă raportez la bebop, îmi place să mă raportez la Bud Powell, la Charlie Parker, apoi în compozițiile mele sunt foarte mulți muzicanți care mă influențează - de exemplu Wayne Shorter, care folosește niște direcții armonice care te iau în lumea lui. Dimensiunea texturală și inovativă a lui Bill Evans, un geniu al pianului. E bine să ai niște repere. E bine să îți pui probleme, să înveți să te raportezi la ceva, să înveți să te delimitezi de o copie, în favoarea autenticului. Astea sunt calități pe care trebuie să le avem în orice fel de gen muzical am asculta. Însă nu în raport cu stilistica, ci în raport cu autenticitatea și să putem face diferența între originalitate și autenticitate. Nu e atât de important să fim originali, cât autentici.

Eu am constatat că în general le e foarte greu muzicienilor de jazz să păstreze o anume componență a unei formații. E ceva firesc sau e asta o provocare în ultimii ani? Să poți să ai un grup al tău cu care să cânți în mod constant ani la rând, atât cât se poate. Tu ai o formație de jazz cu activitate și componență constante din care faci parte acum?

Da. Și mă bucur că ai pus această întrebare, pentru că eu chiar sunt frustrat că n-am putut să stau mai mult cu niște oameni. Întotdeauna am fost plecat. E bineînțeles foarte bine să ajungi la o intimitate cu un grup, să ajungi să-l simți pe celălalt cu adevărat, să-l cunoști în afara muzicii foarte bine. Toate aceste lucruri sunt foarte importante, după cum ai spus, dar în semnătura jazzului există o componentă nomadă, care cumva, te face să te ușchești. Eu am un grup cu care voi imprima. Doi muzicieni la care eu țin, și anume Jean Baptiste Pinet la baterie și Gabriel Midon la contrabas. Cu ei am imprimat deja o parte din album, apoi a venit această pandemie și urmează să-l terminăm și să-l lansăm.

Tu stai în prezent la Paris?

La Paris.

Ce sfat ai avea, Toma Dimitriu, pentru cei care vor să apuce calea jazzului, ca să spunem așa?

Aș sfătui studentul sau pasionatul să fie în primul rând sincer cu el însuși și să încerce să se cunoască pe el, să asculte muzică fără prejudecăți, fără limitări de nici un fel și un lucru foarte important să observe cât îl duce concentrarea. Se poate aplica la orice fel de activitate, dar la audiție mă refer; cât ar avea posibilitatea cu adevărat să fie atent la ceea ce se întâmplă muzical?

Scrii şi o carte, am înţeles? La ce carte lucrezi?

Scriu o carte de teorie nonstilistică, foarte interesantă pentru studenții mei și nu numai, cu principii de improvizație, la care studentul se poate raporta independent de stilistica și vreau să fie însoțită de un workbook, ca studentul să-și creeze propriile joncțiuni pe baza uneltelor pe care le menționez în carte.

Unde predai? Predai în privat sau ești angajat undeva acum?

În privat predau.

Am să profit de ocazie să fac un anunț pentru ascultătorii noștri. S-a înființat Asociația Culturală a Muzicienilor de Jazz Român. Această asociație a luat naștere anul acesta și are ca scop protejarea intereselor muzicienilor de jazz români. De asemenea, creează noi oportunități pentru tinerii muzicieni și nu numai, și ceea ce mă sensibilizează pe mine foarte tare este că am făcut parte la procesul înființării ei și a fost făcută cu foarte multă iubire. Sunt convins că va crește.

Aceasta este o veste foarte bună.

Jazzul este o artă colectivă vie, bazată pe improvizație, în care muzicianul are gestiunea de a spune un punct de vedere însă ținând cont permanent de ceilalți muzicieni din jurul lui. Ba mai mult decât atât, dorința acestuia de a ajunge la un numitor comun cu ceilalți, de congruență, prevalează însăși ideii sale inițiale. Este un exercițiu de mare abilitate al muzicianului, de stârpire permanentă a egoului și o să mă arunc să zic și de civism, fiindcă jazzul, prin natura lui, chiar oglindește o situațiune optimă de comportament social și îmi doresc din suflet ca și în societatea noastră să se găsească aceste calități, mai ales în fața unor evenimente nefaste, ca cele ale pandemiei, cu precădere în condiția în care deciziile noastre îi pot afecta pe cei de lângă noi. Deci, pot să zic că am avea ce să învățăm din filosofia jazzului.