Ștefan Șimonca-Oprița, născut la Arad, în 27 decembrie 2000, este nu doar un nemaipomenit violonist, ci și violist și pianist, premiat, căreia îi place, în plus, să compună. Ștefan este laureat a numeroase competiții, apare pe scenă atât ca solist concertist, cât și în recitaluri, dar și în ipostază de membru al celebrei orchestre Les Dissonances, conduse de David Grimal. De altfel, Grimal este profesorul de vioară al lui Ștefan la Conservatorul din Saarbrücken, în Germania. Mai multe despre extraordinarul parcurs a lui Ștefan Șimonca-Oprița aflăm chiar acum de la el.

Când și cum a început legătura ta cu muzica clasică?

Aș putea să spun cu anumită convingere că legătura mea cu muzica a început chiar înainte de a mă naște. Familia mea are un istoric întreg muzical, în sensul în care bunicul meu (n.red. Artemiu Șimonca-Oprița) a fost concert-maestru al Orchestrei Filarmonicii din Arad, bunica mea a fost coristă în Corul Academic din Arad și pot spune că de aici a început și întreaga mea poveste frumoasă cu muzica. Eu, când eram în burta mamei mele, ascultam muzică la căști. Tata punea muzică pe burta mamei și ascultam și, din câte înțeleg de la mama, mă și bucuram de muzică foarte mult. De acolo a început o pasiune, bănuiesc eu pentru muzică, care continuă până în zilele noastre și care nu a încetat să existe niciodată.

Tu ai ales instrumentele? Vioara, în principal?

Bunicul meu fiind violonist și ulterior și profesorul meu în școală, în liceu și nu numai, a fost instrumentul principal pe care l-am studiat și mă gândesc că așa a trebuit să fie, pentru că, pornind de la vioară, care este un instrument, după părerea mea, dintre cele mai complexe, am derivat la violă și la pian, care este necesar pentru compoziții, eu cochetând uneori și cu compoziția. Am ajuns să cânt și ca solist, am ajuns să cânt și muzică de cameră, am ajuns să cânt și în orchestră, pentru că vioara deschide foarte multe orizonturi.

Ce anume ai compus până acum?

Mă pasionează în special compoziția camerală. Îmi place să scriu foarte mult pentru formații mai mici, îmi place foarte mult să compun pentru pian solo sau poate pentru că deocamdată nu mă simt suficient de capabil să scriu pentru formații mai mari, ceea ce totuși în viitor mi-aș dori.

Ai în plan să faci și studii de compoziție, cu tot ce presupune asta? Sigur, ai deja o bază foarte, foarte solidă, dar a fi compozitor presupune și alte cursuri; de orchestrație, de exemplu.

Într-adevăr, presupune foarte multe și în mod normal ca să am studii pentru compoziție, ar trebui s-o iau dintr-un anumit punct de vedere de la zero și nu este un gând care să nu-mi fi venit în minte, trebuie să recunosc. M-ar bucura foarte mult, dar într-adevăr pentru asta trebuie studii și cred că este o idee foarte bună pentru viitor.

Ești și laureat a foarte multe concursuri muzicale. Au ajutat ele la consolidarea încrederii în tine ca muzician, au avut rol de confirmări?

Sigur că da. Fiecare din ele a fost o reconfirmare a faptului că ceea ce fac se află pe un drum bun. Firește, de-a lungul timpului să ajungi să câștigi un concurs a devenit din ce în ce mai dificil pentru că, în primul rând, așteptările sunt din ce în ce mai ridicate, concursurile devin din ce în ce mai solicitante, devin tot mai complicate, pentru că vârsta la care concurezi este mai ridicată și după cum am spus, așteptările sunt mai mari. Așadar, de cum a trecut timpul a devenit tot mai greu să găsesc un concurs care să mă intereseze și care să ajungă la niveul de așteptări pe care le am eu de la mine, cel puțin. Asta pentru mine înseamnă că mi-aș dori foarte mult să câștig un concurs și cu toate astea, lumea când este întrebată de concursuri, muzicieni ca mine, majoritatea răspundem mai simplu decât mine, printr-un citat de-al lui Bartok care spunea: Concursurile sunt pentru cai, nu pentru oameni. Eu, însă, am învățat în urma scurtei mele experiențe de până acum, că fără concursuri e un pic mai dificil să te afirmi în muzica secolului XXI din orice punct de vedere, fie că vorbim de un instrument anume, fie că vorbim de compoziție, de dirijat sau muzicologie. Indiferent de domeniul muzical consider că este nevoie de un concurs care să deschidă drumurile.

Apropo de concursuri, dar dintr-o altă perspectivă - din 2017 tu ești membru al orchestrei Les Dissonances, un ansamblu cu totul special, fondat și condus de David Grimal, care îți este, de altfel, profesor la Saarbrücken. A fost nevoie de un concurs, de o audiție, pentru a intra în această orchestră?

Nu, n-a fost nevoie. A fost pur și simplu o invitație pe care am primit-o în urma unei vacanțe, invitație care mi-a căzut foarte, foarte bine, recunosc. La Dissonances, din câte cunosc, nu s-au făcut niciodată pentru nimeni nici audiții, nici concurs, nimic ce ține de preselecție sau de a alege un om înainte de a-l avea în orchestră, ci, după cum ar spune și David Grimal: Oamenii buni cunosc oameni buni și oameni de calitate cunosc alți oameni de calitate și este un fel de bisericuță a noastră dintre cei ai muzicii clasice din Europa Centrală, care ne cunoaștem unii pe alții și ne bucurăm împreună de muzică datorită lui David Grimal. El ne adună o dată la fiecare trei luni și ne bucurăm de muzică cum nu știu să se bucure altcineva într-o orchestră convențională.

Se simte asta,pentru că am avut ocazia să vă vedem și aici la București în Festivalul Enescu, în două ediții. Tu trebuie să fi avut deci, în jur de 16-17 ani când ai început această colaborare, nu?

Aveam 16 ani când am cântat pentru prima dată în primul turneu cu Les Dissonances.

Mai era cineva apropiat de vârstă decât tine? 

Nu. Eram singurul minor, ca să spun așa din componența orchestrei. În 2021, de exemplu, în prezent, în Les Dissonances, totuși există și tineri de vârsta mea de când aveam eu 16-17 ani, tot mai mulți tineri care se afirmă din punct de vedere muzical și se bucură de Les Dissonances și asta mă face foarte, foarte bucuros. Chiar un tânăr de 18 ani, român, care a crescut în Spania, care este coleg, Adi Smeu, aici la Conservatorul din Saarbrücken este membru al orchestrei nu de mult. Les Dissonances este o orchestră pentru toate vârstele, așa cum muzica este o încântare pentru oameni pentru toate vârstele.

În momentul în care tu nu ești pe scenă, ci ești în sală, parte din public, ce cauți sau ce așteptări ai de la cei pe care îi asculți?

Fac parte dintr-o categorie mai restrânsă de muzicieni care se bucură aproape la fel de mult în sală cum se bucură pe scenă de un anumit concert. Sunt puțini muzicieni care se pot bucura de așa ceva, pentru că majoritatea, din câte știu, tind să se plictisească dacă stau în public la concert, pentru că este acest sentiment de „ce bine ar fi să fiu eu pe scenă și să-i bucur eu pe oamenii din sală, nu altcineva”. E un fel de gelozie, aș putea spune, pe care eu o înțeleg sută la sută. Eu însă mă pot bucura de un concert și pe scenă și în public. Sunt două bucurii diferite, evident, dar e o experiență unică. S-a întâmplat, la un moment dat, de exemplu, să fiu în cadrul aceluiași concert și în sală și în pe scenă, la un concert pe care Les Dissonances l-a avut în Belgia, la Anvers. În prima parte a concertului am stat în sală, pentru că am avut de cântat lucrarea în partea a doua a concertului și a fost o experiență fantastică, pentru că am stat să ascult orchestra în care eu cânt și din afară. Este minunat că mă pot bucura și sunt extraordinar de norocos.

Tu faci foarte multe lucruri deja, deși ești foarte, foarte tânăr. Ai deja foarte multe apariții solistice, dedici timp și muzicii de cameră, ești concert maestru, iată, des, și parte a acestei minunate orchestre Les Dissonances, te preocupă și compoziția. Ți-ar plăcea crezi, la un moment dat, să și predai vioară, violă, pian, compoziție, muzică de cameră?

Mi-ar plăcea să predau. La un moment dacă m-aș simți capabil să predau muzică de cameră, cred că ar fi unul din visurile mele. Mi-ar plăcea să predau și vioară, dar nu este prin preferințele mele deocamdată, probabil pentru că nu mă simt destul de experimentat în carieră, ca să am destule informații a da mai departe. Firește, tot ce am învățat până acum de la David Grimal merită păstrat ca un fel de tradiție a muzicii clasice ce nu trebuie pierdută, nu trebuie să se afle în pericol de dispariție. Cred că dacă ar fi să mă gândesc la predat, mi-aș dori foarte mult, dar probabil, la un punct în cariera mea în care m-aș simți suficient de experimentat să dau mai departe informațiile pe care le-am primit eu și să dau mai departe din experiența pe care o am eu, altor colegi, poate mai puțin vârstnici.

Apropo de asta, ce sfaturi ai avea pentru cei care vor să studieze muzică, în general?

Eu cred că să începi să studiezi muzică se poate la orice vârstă, pentru că muzica este în jurul nostru de când ne naștem și să începi să studiezi muzica de la o vârstă mai ridicată, de înaintată, indiferent ce înseamnă asta, mi se pare o problemă. În același timp, cei care vor să studieze un instrument și simt o chemare către o astfel de carieră să nu ezite și să încerce și dacă nu e pentru ei așa ceva, cu siguranță se vor opri, dar ideea e să-și găsească un mentor, cum am avut eu norocul, de-a lungul timpului cu mai mulți, să-și găsească mentorul care să-i ghideze către pasiunea lor, indiferent care e aceea. Dacă nu este muzică nu este nici o tragedie. Muzica oricum rămâne în sufletul fiecăruia. Muzica poate fi și un hobby, în care putem evada de cotidianul care ne sufocă pe toți.

Apropo de evadare. Dedici foarte mult timp muzicii, în foarte multe ipostaze. Ce anume faci în timpul liber? 

Mai nou mă bucur foarte mult de călătoriile pe care le am de făcut. Consider că cel mai mult timp liber pe care îl am eu este în timp ce călătoresc dintr-o parte în alta a Europei, deocamdată. În aceste călătorii sunt, recunosc, în continuare, frapat de ceea ce-mi poate oferi muzica și mă bucur uneori de câteva minute de compoziție. Când însă nu compun sau nu mă ocup de nici un fel de muzică sunt ca orice alt om și trăiesc, mă uit la seriale, mă bucur de familie, de prieteni, de mâncare, de băutură, de orice fel, ca orice alt om de pe pământ.

Îți priește Germania?

Da, fără îndoială, îmi priește și este un loc în care îmi văd un posibil viitor. Nu este neapărat ușor, evident, dar îmi priește din punct de vedere cultural și muzical, în ciuda a tot ce se întâmplă în lume, în actualitate,, Germania este un loc foarte bun, în care îți poate oferi foarte multe oportunități din punct de vedere artistic, muzical și nu numai.