Astăzi îl cunoaștem pe Aron Török Gyurko, compozitor născut la Cluj-Napoca în 1989, un muzician cu un parcurs profesional neobișnuit.

M-a surprins foarte tare, Aron, să citesc despre tine că ai început studiile muzicale la nouă ani, cu fundamentele jazz-ului pe instrumente de percuție și pian. Ce înseamnă asta? Aveai muzicieni în familie care te-au îndreptat înspre zona asta sau ai făcut cursuri de jazz? Pare ciudat - un copil la nouă ani începe cu fundamentele jazz-ului.

Nu, în familie nu era nimeni muzician. Am luat ore individuale de la un muzician, de la un jazzist, am învățat să cânt la tobe, la pian, adică mai degrabă la instrumente cu clape decât la pian. De la această direcție m-am redirecționat spre muzică electronică.

Ți-ai dorit tu, înțeleg, să faci asta, când erai mic.

Da. Cumva, întotdeauna eram interesat de muzică. Nu știu sincer de unde a apărut tendința aceasta, fiindcă nu țin minte să fi fost o experiență atât de puternică, atât de importantă, în urma căreia să spun că da, de acum încolo vreau să fac doar muzică în restrul vieții. Deci, nu, nu țin minte să fi fost o astfel de experiență, dar mi-a plăcut întotdeauna să ascult muzică, să experimentez la instrumente și din fericire am avut posibilitatea să mă conectez cu instrumente și cred că treptat s-a format această tendință creatoare.

Deci, practic, n-ai avut o formare clasică. Ai studiat la o școală de muzică, mic fiind?

Nu.

Deci ai ajuns direct la Conservator, la pedagogie am înțeles, în primă fază?

Da. La vremea aceea, la Cluj exista o instituție numită Palatul Copiilor unde erau anumite cursuri și era un atelier de jazz, unde în fiecare săptămână, părinții mei m-au dus la ore individuale. Practic, cu fratele meu ne-am dus la aceste ore. Întotdeauna am experimentat pe diferite instrumente.

Ai urmat apoi cursurile Academiei de Muzică din Cluj - licență, masterat, doctorat în compoziție muzicală, cu bursă ERASMUS la Budapesta, apoi ai și predat la Academia de Muzică și acum înțeleg că predai la secția de muzică a Universității Babes-Boylai. Îți place să interacționezi cu studenții?

Sigur. Acum predau și la Universitatea Babes și la Academia de Muzică.

Ești la amândouă.

Da și îmi place foarte mult să fiu într-o continuă colaborare cu studenții, cu alți muzicieni. Mă ajută foarte mult să fiu activ. În continuare sunt foarte multe proiecte și de compoziție, de muzică contemporană încontinuu, dar astfel și latura muzicologică este activă.

Se spune despre compozitori în general că sunt cei mai buni muzicologi. Ție îți place deci, să și vorbești, să și scrii DESPRE muzică, nu doar muzică în sine?

La început nu mi-a plăcut deloc. Acum, fiindcă cercetarea mea doctorală este una destul de complexă și deja am lucrat destul de mult la această cercetare...

Care este tema doctoratului tău?

Scriu despre diferite viziuni contemporane asupra materialului sonor, adică asupra materialului din care se construiește astăzi un discurs muzical, mai degrabă despre microstructuri.

Dacă te-aș întreba care este prima ta compoziție, te-ai gândi la primul lucru pe care l-ai scris vreodată sau la o piesă pe care ai scris-o mai târziu, dar de care ești pe deplin mulțumit?

Adică un op. 1? Evident, la prima lucrare pe care am compus-o nu, deoarece era ceva foarte simpu și foarte haotic, dar poate la a doua piesă pentru pian, cu care am câștigat concursul Liviu Comes, care deja avea o structură mai complexă, avea un limbaj mai evoulat.

De la ce anume pornești tu în procesul componistic? De la o stare anume, de la o combinație timbrală, de la o idee, poate de la un cuvânt, adică poate chiar de la titlu sau titlul poate vine după ce termini de scris. Cum decurg lucrurile pentru tine?

De obicei există un punct de plecare, adică există un proiect în cadrul căruia încep să compun și astfel există o anumită tematică sau măcar formația pentru care compun.

Practic o comandă.

Da, o comandă. Și atunci am măcar un punct de plecare timbral sau conceptual, dar în cele mai multe cazuri sau chiar întotdeauna, pornesc de la sonorități, deci mă gândesc la sonoritățile timbrale cu care pot să lucrez și de obicei titlul, în cele mai multe cazuri se naște la sfârșit, adică de multe ori pornesc acest proces muzical și când se încheie totul, atunci înțeleg în totalitater care este conceptul de bază sau chiar prin ce termen aș putea să explic ce am făcut.

Există cu siguranță un plan care tu ți-l faci și formal și, mă rog, de evoluție sonoră, cu siguranță, dar simți că există un moment anume atunci când compui, în care muzicaîncepe să se scrie singură?

Sigur. Este acest sentiment foarte interesant și când apare acest sentiment trebuie să fii foarte sigur că nu te-ai inspirat într-o măsură prea mare dintr-o altă sursă. Dar da, există acest sentiment că doar transmiți muzica respectivă și parcă deja exista totul dinainte. Tu pur și simplu pui pe hârtie aceste idei, aceste sonorități.

Presupun că este o senzație foarte plăcută.

Da, este foarte plăcută, dar nu este ceva foarte des, fiindcă, în cele mai multe situații, acest proces componistic este o muncă extrem de lungă și extrem de profundă. Adică este un proces foarte lung să prelucrezi o sonoritate, un proces muzical.

 

Ai o rutină anume atunci când scrii, un moment al zilei în care compui, un loc anume?

Nu, deloc, fiindcă aceste proiecte sunt întotdeauna diferite și întotdeauna există un termen. Compun când am timp și, din păcate, acuma nu prea timp, fiindcă lucrez la cercetarea mea doctorală.

Uite, vorbeam cu Sonia Vultur, acum câteva săptămâni, apropo de rutina ei de compoziție și îmi spunea că rebuie să fie musai singură, pentru că altminteri se inhibă dacă că încearcă să scrie ceva, să compună ceva, atunci când mai este altcineva pe lângă ea. Tu ai problema aceasta sau ești mai degajat din punctul acesta de vedere?

La început aveam problema aceasta. Trebuia să fiu neapărat singur, într-un spațiu liniștit unde am și pian și liniștea suficientă. Acuma, parcă merge mai ușor, adică am fost la foarte multe masterclass-uri și am fost implicat în diferite proiecte în cadrul unor școli de vară, unde nu erau chiar aceste condiții și posibilități și astfel, acum merge mai ușor, cred.

Deci te-ai adaptat. Te adaptezi ușor, ai spune?

Da.

Cât de des se întâmplă să colaborezi cu instrumentiștii pentru care compui, să spunem, pentru că mi-ai spus că în general este vorba despre comenzi, lucruri gândite deja pentru un anume ansamblu. Apelezi și la ei în timp cecompui sau asta vine abia după ce ai finisat partitura, vă întâlniți la repetiții și apoi, eventual, intervin mici schimbări?

Sigur. Dar întotdeauna, mai întâi, partitura este finisată. Toate ideile sunt clarificate, totul este notat foarte clar în partitură și după aceea încep repetițiile. Eventual, dacă apar chestiuni care pot fi corectate sau regândite, atunci ne înțelegem cu interpreții și sunt momente în care apar astfel de lucruri, dar întotdeauna găsim o cale de mijloc, adică să rămân la ideea inițială, la ideea originală, să nu schimb prea mult, dar dacă trebuie schimbat ceva din punct de vedere tehnic, interpretativ, atunci da, schimbăm.

Voi, compozitorii, avețiîn secolul acesta în care trăim, nenumărate mijloace de a exprima ceea ce doriți. Tehnic vorbind acum, cu ce alegi să lucrezi tu în general? Adică preferi instrumentele tradiționale europene, folosești altele, exotice să le spunem, încorporezi și elemente electronice sau vizuale în partiturile tale? Mai ales că scriai că te-ai îndreptat la un moment dat înspre muzica electronică.

Da. Am niște lucrări care implică și mediul electronic, nu foarte multe, dar în general da, compun pentru instrumente reale, instrumente tradiționale, ca să zic așa, doar că încerc să găsesc sonorități mai neconvenționale, sonorități mai interesante, poate mai noi, care dau senzația unor sonorități extinse, adică, nu știu, uneori poate mai găsesc sonorități electronice realizate de instrumente reale.

Oricum, pare că asta este ceea ce te preocupă cel mai tare, sonoritatea și sunt lucruri foarte complexe acolo, pe care le reușești. Mi-au plăcut foarte mult, mi-a plăcut Kaleidoscopul tău foarte tare, cele Șase momente muzicale pentru clarinetbas, cvartet de coarde și pian și o altă piesă pe care mi-ai trimis-o, Plai de munte, care are la bază o melodie folclorică românească din zona Transilvaniei, dacă nu mă înșel. Faci apel des la muzica folclorică în partiturile tale sau aceasta a fost o excepție?

Nu foarte des. Aceasta era o excepție, fiindcă tematica proiectului respectiv era această inspirație din folclor.

Era ceva cules de Bartok sau nu?

Da, era un cântec popular cules de Bartok și prelucrat pentru pian. Eu practic am prelucrat din nou, dar din prisma lui Bartok. Adică, era o reinterpretare conceptuală.

Dacă ar veni cineva care nu are studii muzicale și te-ar întreba: Uite, n-am avut ocazia, Aron, să-ți ascult muzica, vreau să te ascult, dar spune-mi și mie cam cum sună ea, în general? Ce i-ai răspunde?

Uneori șocant. Ascultătorii trebuie să aibă multă răbdare și multă deschidere, fiindcă nu este o muzică convențională. Nu este o muzică alcătuită din anumite melodii sau eventual din suprapuneri de diferite melodii. Este, mai degrabă, un proces continuu, în care auzi diferite sonorități, diferite transformări între aceste sonorități. Dar cred că, până la urmă, se poate înțelege și sper să se înțeleagă.

Dacă te-aș ruga să-ți imaginezi viitorul tău profesional, la modul ideal, cum ar arăta el?

Vreau să compun mult mai mult. Acum, din păcate, compun destul de puțin, dar sper să termin destul de repede teza mea de doctorat și vreau să compun încontinuu, deci cât mai mult, să predau în continuare, deci mi se pare o combinație foarte potrivită, activitatea didactică cu compoziția.