Micul portret de astăzi este dedicat unuia dintre cei mai tineri instrumentiști români. Ștefan Iordachi este născut în iunie 2009. A fost de mic fascinat de sunetul corzilor grave și i-a rugat insistent pe părinți să-i cumpere un astfel de instrument pentru a învăța să cânte la el. A început să studieze violoncelul la Școala Gimnazială de Arte Iosif Sava din București sub îndrumarea profesoarei Ani Marie Paladi, pe care o stimează și o iubește foarte mult. Lui Ștefan îi place pictura și nu există zi în care să nu deseneze. A fost înscris și la diverse cursuri în acest sens - curs de ilustrație de carte, dar și la un atelier de artă a mozaicului. Ștefan citește și construiește diverse mecanisme din lego după scheme proprii, schițează și prototipuri de mașini. Este pasionat de natură și de călătorii. În plan profesional este deja laureat a foarte multe competiții, la cele mai multe dintre ele obținând chiar locul I. Este vorba atât despre concursuri naționale, cât și internaționale. Ștefan Iordachi a participat de asemenea la recitaluri organizate în București și abordează cu aceeași pasiune și domeniul cameral. În prezent este elev al Colegiului Național de Muzică George Eenescu din capitală. Mai multe aflăm chiar de la el.

Cum și când te-ai apropiat tu de muzica clasică?

Când eram mic, mama mi-a spus să-mi aleg un instrument care îmi place pentru a studia de plăcere și pentru a avea o educație muzicală, adică nu pentru performanță. Eu am ales contrabasul. Părinții au vorbit cu un lutier și urma să mergem să-l cumpărăm. Întâmplarea a făcut ca eu să plec cu mama la Sinaia, unde maestrul (Marin, n. red.) Cazacu organiza un festival și când m-am întâlnit cu el, m-a întrebat ce instrument vreau să studiez, iar eu am răspuns foarte hotărât: contrabasul. A zis să vin cu el în sala în care studia, și-a scos violoncelul din cutie și a început să-mi vorbească despre acest instrument, foarte frumos și convingător. Apoi a început să cânte și să-mi arate ce sunet are, mi-a spus că seamănă cu o voce umană, caldă, cu timbrul frumos, plăcut. Mi-a spus: eu cred că ție ți se potrivește anume acest instrument. Trebuie să alegi violoncelul. Avem nevoie de violonceliști buni. Și maestrul Cazacu m-a convins.

Deci ai fost deturnat, practic, tu aveai alt plan. Ce te atrăsese așa de tare la contrabas? Era masculin, ți se părea puternic? Totuși mi se pare neobișnuit. Majoritatea copiilor vor să facă pian, vioară, în general instrumente care au potențial solistic.

M-a atras că avea un sunet foarte lin, gros, foarte cald.

Deci de la început ai mers în sfera instrumentelor foarte puternice, într-un anume fel.

Da.

Tu ești foarte tânăr. Ai doar 12 ani acum. Mulți înainte! Ai deja foarte multă experiență de concurs, însă. Ești laureat a fost multe competiții. Îți place să mergi la concursuri?

Da, îmi place foarte mult, sincer.

De ce?

Deoarece mă simt bine pe scenă, în general. Să călătoresc, îmi place să văd alte țări și ca să mă mai aerisesc și eu.

De la atâta studiu.

Nu.

Îți place și să studiezi?

Da. Foarte mult.

Înțeleg că profesoara cu care ai început este doamna Ani Marie Paladi. Studiezi în continuare cu dumneaei?

Da. Este ca a doua mamă pentru mine.

Câți ani aveai când ai pus violoncelul în mână?

Șase ani.

Cum a fost prima întâlnire cu violoncelul? Ți-aduci aminte senzații tactile sau auditive?

Prima dată, când m-am întors în București (de la Sinaia. n. red.), a doua zi, mama a venit acasă cu un violoncel o optime și am fost foarte încântat, apoi am sunat-o pe doamna Paladi și am rugat-o să lucreze cu mine.

Deci ai pus mâna pe instrument înainte să te duci la prima oră de violoncel cu doamna Paladi, practic?

Da.

Eu știu că și mama ta este muzician. Este pianistă. Cântați des împreună?

Da. Cântăm împreună la recitaluri, la concursuri, la înregistrări și ne simțim foarte bine.

Știu că nu este întotdeauna foarte ușor să colaborezi cu cel care îți este părinte. Vă înțelegeți bine? E mai greu sau mai ușor să cânți cu mama ta decât cu alți parteneri de scenă?

E mai greu.

E mai exigentă?

Da.

Dar totuși vă face plăcere amândurora.

Da.

Între altele, ai câștigat și premiul întâi la Concursul național Iosif Sava, la secțiunea muzică de cameră, însă. Ai cântat atunci într-o formulă de cvartet. Se întâmpla în 2019. Te atrage ideea de a cânta într-un ansamblu cameral?

Da. Foarte mult.

Experiența de cvartet când a început?

Cam pe la opt ani.

Așa devreme?

Da.

Aveți un cvartet stabil? Ai colegi cu care cânți în mod regulat?

Da. Aida Popa, Julia Coteanu și Paul Suciu.

Sunteți de aceeași vârstă sau de vârste diferite?

De vârste diferite.

Are și un nume cvartetul vostru?

Da, Magic Cello.

Este un cvartet de violoncele?

Da.

Colaborezi cumva și cu maestrul Cazacu?

Înainte de concurs, mă mai duc să mă instruiască.

Ștefan, ce faci tu în timpul liber? Cum te relaxezi?

În timpul liber desenez și citesc.

Ce anume desenezi?

Mai ales la grafică; îmi place să desenez mașini, pisici, animale, peisaje, în foarte multe stiluri de a desena - în peniță, în hașură, deci e foarte atrăgător pentru mine.

Înțeleg că îți place să și călătorești foarte mult?

Da.

Ai vreun oraș preferat?

Da. Îmi place foarte mult Praga.

Ștefan, cum te vezi tu peste câțiva ani? Ce te vezi făcând, ce te vezi cântând, cu cine, unde?

Îmi doresc să fac violoncel, să cânt pe scenă și să am timp să mă ocup de hobyy-urile mele, desenul și cititul.

Ai autori preferați, apropo de citit?

Da. În primul rând J.K. Rowling.

Îți place seria Harry Potter, deci.

Da. Am citit toată seria Harry Potter și George Coșbuc. Îmi plac mult poeziile.

Citești și poezii? Mai rar lucru în ziua de azi. Îți găsești inspirația cumva, în lumea asta fantastică, a lui J.K. Rowling, în lumea lui Harry Potter, pentru aparițiile tale scenice, pentru muzica pe care o cânți la violoncel?

Da, pentru imagini. Pentru diferite stări îți trebuie o anumită imagine.

Unde ți-ar plăcea cel mai mult să cânți? Unde te simți tu cel mai bine? Într-o sală mai mică, într-o sală mai mare, cu mai multă lumină, cu puțină lumină?

Eu de obicei prefer sălile mai mici și mai luminoase. În general, eu nu prea am preferințe, deoarece trebuie să mă adaptez la condițiile sălii. Eu mă simt bine pe toate scenele. Nu am preferințe.

Te adaptezi rapid.

Da.

Tu ești emotiv din fire, Ștefan?

Da. Eu trebuie să mă concentrez, adică, să nu îmi pese din zgomotele din sală sau de alte condiții neprielnice. Trebuie doar să mă concentrez și să cânt cât de bine pot.

Ai o rutină de succes, superstiții, înainte de a intra pe scenă?

Sincer, nu. Nu am nici o rutină. Adică mai beau și eu un ceai cald, câte o prăjiturică, mai citesc un pic și apoi mă pregătesc să cânt. Mie îmi place foarte mult stilul baroc și preclasic.

Asta presupune totuși, un alt tip de articulație, poate chiar un alt tip de instrument, la un moment dat. Te-ai gândit și la așa ceva?

Da.

Și ai studiat cu cineva anume tehnicile astea care sunt specifice perioadei baroce?

Nu. Doamna Paladi se pricepe la toate.