În copilărie era pasionat de muzica rock și de chitară, iar până la 14 ani nici nu știa cum arată contrabasul. Era în clasa a VIII-a, nu știa exact ce vrea să facă; oscila între liceul de arhitectură și cel de muzică. A ales muzica până la urmă, unde a dat admitere la canto. Unul dintre profesorii de acolo l-a îndrumat către contrabas - un instrument de care s-a îndrăgostit pe loc. Îl cunoaștem astăzi pe Vlad Rațiu. El tocmai și-a încheiat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică din București și a început deja un masterat în afara României, la Gröningen, în Olanda. Vlad Rațiu a studiat inițial la Colegiul de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj Napoca, iar pe parcursul dezvoltării sale profesionale a obținut premii la numeroase concursuri naționale, a beneficiat de o bursă în cadrul Programului SoNoRo Interferențe, precum și de o bursă de excelență în cadrul Universității bucureștene de muzică. În plus, el este unul dintre cei trei finaliști în competiția pentru Bursa "Moștenitorii României muzicale". Multe dintre aparițiile sale pe scena de concert sunt în calitate de membru al Orchestrei Române de Tineret.

Vlad, care era relația ta cu muzica în copilărie?

Era una ciudată.

În ce sens?

În sensul în care țin minte că îi ziceam fratelui meu când eram mic că nu văd sensul să stai să asculți muzică... să stai numai să asculți, să nu faci nimic altceva. În schimb, în ciuda chestiei ăsteia, ascultam non-stop muzică atunci când făceam ceva. Nu puteam să stau doar să ascult, trebuia să fac ceva... mă jucam foarte mult pe calculator și tot timpul când mă jucam trebuia să am muzică pe fundal. Sau când mă jucam cu jucăriile, trebuia să am ceva să aud, un fundal sonor; chiar și de la televizor. Simțeam tot timpul nevoia de ceva impuls auditiv în jurul meu.

Și-apoi, la contrabas, cum ai ajuns? Știu că a fost un drum mai ciudat, așa.

Da, a fost ciudat. Tot așa, prin jocurile video am descoperit chitara și am vrut să încep la chitară.

Dar ce fel de jocuri video jucai?

Absolut orice. Îmi plăcea tot ce îți stimula un pic imaginația; de exemplu, jocurile în care trebuia să-ți construiești un personaj, să-ți faci o poveste în care ceea ce faci tu influențează lumea din jurul tău, jocurile de strategie și jocurile care necesită construcția unor skill-uri, unor abilități. Prin Guitar hero am primit cumva impulsul ăsta înspre a fi curios de chitară, mi-a plăcut foarte mult și am vrut să studiez. În schimb, cine m-a ascultat la liceul de muzică în Cluj, mi-a zis că nu sunt neapărat multe posibilități cu chitara clasică. Se gândea că vreau să fac chitară clasică. Și, fiind un băiat mai timid, eu nu i-am zis că nu vreau să fac chitară clasică, l-am lăsat așa... și mi-a zis că trebuie să aleg un instrument mai puţin căutat. Erau foarte puțini contrabasiști în liceul din Cluj atunci și m-a îndemnat să încep contrabasul. Nici nu știam cum arată instrumentul. Eram la final de clasa a VIII-a, nu puteam să dau admitere la contrabas, nici la chitară sub nici o formă, așa că trebuia să fac ceva ce oarecum se poate face relativ repede la un nivel de începător și asta a fost canto.

După prima lecție de contrabas... a doua, de fapt, că la prima sincer mi-a fost frică să mă duc. Am ajuns în fața ușii și auzeam că se întâmplă ceva înăuntru și nu eram deloc obișnuit cu lecțiile față în față. Și-atunci, eram în fața ușii și am zis că eu nu vreau să fac așa ceva și am plecat. Dar săptămâna următoare am zis că trebuie să fac totuși și, după prima lecție, am fost absolut fascinat!

Dar lasă-mă să-nțeleg, tu, până în clasa a VIII-a, făcuseși muzică sau nu?

Nu.

Deci, ai fost la o școală normală și direct apoi ai ajuns la liceul de muzică!

Exact.

Ai avut multe de recuperat, înseamnă!

Da. Au fost destul de multe de recuperat, dar, cum am zis, din prima am fost fascinat când am ajuns acolo și am văzut și la lecțiile de teorie ce se face, eram foarte, foarte încântat. Și-atunci, n-am simțit nici o presiune, nici o dificultate în recuperare.

Primul examen ți-l amintești? Sau prima ieșire pe scenă, de fapt, dar presupun că a fost în cadrul unui examen.

Primul examen a fost în sala de contrabas din liceul din Cluj și țin minte că am fost, efectiv, terminat psihic. A fost un stres imens. În primul an nu a trebuit cred să dau examen, știu că eram în clasa a X-a. Curând, după examen, am avut preselecție pentru olimpiadă și acolo a fost prima ieșire pe scenă, propriu-zis, și până în ziua de astăzi, în momentul în care urc pe scena sălii festive de la liceul din Cluj, tot timpul am așa o stare foarte ciudată. A fost un moment greu.

Tu ești din Cluj, ai făcut și liceul la Cluj. Oraşul are un conservator, o universitate de muzică de asemenea foarte bună, renumită. Ce te-a făcut să vii la București, totuși?

Au fost mai mulți factori. În primul rând, faptul că l-am întâlnit pe profesorul meu de aici, pe domnul Ștefan Tomasz. Pentru mine a fost o inspirație fantastică. Am simțit din primul moment că am avut o relație specială. Vedeam în dânsul un adevărat mentor, ceea ce consideram că poate fi un mentor, nu doar muzical, ci și personal, intelectual, spiritual. Și s-a dovedit că, într-adevăr, chiar așa a fost. Și, până în ziua de astăzi, este omul la care știu că întotdeauna pot să apelez și întotdeauna are răspunsuri. După aceea, a fost faptul că fiind un copil relativ închis din punct de vedere social, înainte să intru la liceul de muzică, după care, bineînțeles, a fost nevoie să comunic cu colegi, să intru într-un mediu social, am simțit nevoia să ies cumva din zona de confort.

Curajos cum ești, acum ai plecat în Olanda, la Gröningen, pentru studii de master! Cum arată programa de acolo? Este centrată pe studiul instrumentului, pe pedagogie sau pe ce anume?

Structura programului de master se bazează pe formarea muzicianului modern, adică a muzicianului complet, care trebuie să se descurce în societate. Ei vor să te dezvolți pe toate planurile - să știi să te organizezi, să-ți organizezi un concert, să știi să-ți faci contacte... Avem cursuri de antreprenoriat, unde vin și profesori invitați de la alte universități, chiar și de economie, de marketing, nu doar muzicieni din domeniu. Dar, bineînțeles, avem și susținători de cursuri care organizează festivaluri în Olanda, deci oameni cu experiență în a-și organiza evenimente și în a strânge sponsorizări, fonduri... deci înveți despre tot felul de chestii din astea.

Văd că ai un tricou foarte interesant, cu pisica lui Schrödinger care zice că este alive, vie și e pe jumătate scheletică conform paradoxului - deschizi, închizi cutia, de asta depinde starea ei... Ce altceva te pasionează în afară de muzică? Fizica, filosofia, poate? Literatura de vreun fel? Poate nu o artă, poate sport?

Mi-ar fi plăcut foarte mult să zic că mă pasionează științele exacte, însă n-am fost niciodată bun la ele. Îmi place ideea, dar nu. Mă pasionează mai mult gătitul. În ultima vreme, îmi place foarte mult să gătesc. E atât un hobby, cât și o necesitate și e și o chestie creativă bineînțeles, prin care poți să te exprimi și poți să încerci, poți să riști...

Atâta vreme cât gătești doar pentru tine...

Exact.

Că dacă gătești și pentru altcineva, nu știu în ce măsură poți să rişti...

Exact. Și acum, mai recent, mai exact de când m-am mutat în Olanda, au început să apară tot felul de interese și hobby-uri. Îmi place mult să merg cu bicicleta mai nou, să citesc pentru faptul că ne stimulează și acolo să căutăm, să descoperim în cât mai multe locuri ce credem că am vrea să găsim. Așa că am început să studiez și sociologia și psihologia... încep să caut pe toate părțile.

Te pregătești să fii și profesor? Ți-ar plăcea?

Mi-ar plăcea foarte mult. Mi-ar plăcea foarte mult să predau la copii mici în special.

Apropo de asta, uite o întrebare pe care n-am pus-o până acum, cam la ce vârstă poți să începi să studiezi contrabasul?

În ziua de azi am văzut că se începe și la 7-8 ani. Deci, se poate începe devreme și deja pe la 13-14 ani se cântă bine la bas.

Există vreun soi de sexism în lumea asta, a contrabasiștilor? Pentru că, în general, vedem bărbați cântând la instrumentul ăsta!

În Europa de Vest e surprinzător de echilibrat. Deci, cel puțin în Germania sunt clase care sunt chiar pe partea de sex feminin axate. În Spania, la fel. Deci, în Europa de Vest nu e așa de ciudat.

Contrabasul e un instrument care e foarte, foarte folosit, de bază, și în jazz. Te tentează partea asta?

Da, mă tentează mult. Din nou, fac referire la Olanda. Au niște școli extraordinare de jazz și nu pot să fiu acolo și să nu fiu inspirat și să nu fiu curios și să vreau să încerc. O să vreau să încerc, dar deocamdată am multe de învățat încă.

Vlad, de obicei, rubrica asta se încheie cu o privire către viitor. Dacă te rog acum să faci un exercițiu de imaginație - să privești mult dincolo de acest an special, 2020, peste 10 ani, peste 15 ani, nici nu știu... nu-ți setez eu limite - cum arată pentru tine viața ta ideală de muzician?

Idealul peste vreo 10-15 ani ar fi să am un post într-o orchestră bună și, cum am zis, mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu copii mici. Ce n-am menționat e că ar fi în România. Mi-ar plăcea foarte mult să predau, să susțin cursuri, să susțin concerte aici, să am proiecte camerale, să am activitate bogată. Poate să mai cânt și solo, nu știu... peste câțiva ani poate că n-o să mă mai tenteze așa de mult. Dar mi-ar plăcea să fiu foarte activ în dezvoltarea noilor generații și, bineînțeles, să cânt - în orchestră, muzică de cameră sau poate jazz, cine știe. Cam ăsta ar fi idealul meu.

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian.